Sari la conținut

Apartamentele s-au scumpit cu aproape 9% în ultimul an

Prețul apartamentelor a crescut în luna septembrie în toate marile oraşe, cu excepţia Constanţei.

ninex-projects2

Proprietarii de apartamente au cerut preţuri mai mari la vânzare în luna septembrie în toate marile oraşe ale României, cu excepţia Constanţei, arată datele publicate miercuri de portalul imobiliare.ro, potrivit News.ro.

Astfel, în luna septembrie, apartamentele s-au scumpit, în medie, cu 1,7%, de la 1.028 de euro pe metru pătrat util, la finalul lui august, până la 1.045 de euro pe metru pătrat.

În acest an, locuinţele s-au ieftinit în trei luni, în special în mai şi în august. Cu toate acestea, preţurile medii sunt în prezent cu 8,4% mai mari faţă de septembrie 2015, reiese din datele imobiliare.ro.

Cum au evoluat prețurilor în țară

În Capitală, apartamentele s-au scumpit în ultima lună cu 1,9%, de la 1.123 la 1.144 de euro pe metru pătrat, preţul mediu crescând cu 5,3% în ultimul an.

În ultima lună, cel mai mult s-au scumpit apartamentele din blocurile noi, cu 3,3%,  în timp ce preţurile locuinţelor din blocurile vechi s-au majorat cu 0,3%.

În Braşov, preţul mediu solicitat de către vânzători a crescut cu 0,9% în ultimele 30 de zile, la 920 de euro/mp, şi cu 6,9% pe parcursul ultimelor 12 luni.

În Cluj-Napoca, preţurile au crescut cu 0,6% în ultima lună, la 1.231 de euro/mp util, şi cu 9,5% în ultimul an.

În Iaşi, un alt oraş universitar important, apartamentele  s-a înregistrat cea mai mare creştere a preţurilor apartamentelor în luna septembrie, cu 2% faţă de luna precedentă, până la 897 de euro/mp.

Comparativ cu septembrie 2015, preţurile sunt mai mari cu 5,5% în cel mai mare oraş al Moldovei, potrivit imobiliare.ro.

Cea mai mare creştere a preţurilor în ultimul an s-a înregistrat în Timişoara, de 10,7%, până la 1.022 de euro/mp util, după un avans de 0,9% în ultima lună.

La polul opus, Constanţa este singurul mare oraş în care preţurile au scăzut în septembrie, cu 0,1% faţă de august, până la 953 euro pe metru pătrat util. Totuşi, faţă de septembrie 2015, preţurile medii ale apartamentelor au urcat cu 5,1%, potrivit datelor Imobiliare.ro.