Sari la conținut

Aproximativ 3,2 miliarde de oameni utilizau internetul, la sfârșitul anului 2015

 

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

Cu toate acestea, conform documentului, decalajul digital rămâne una dintre problemele existente în întreaga lume, iar în acest sens statistica arată că aproape 60% din populația lumii este offline și nu poate participa activ la economia digitală.

În plus, per ansamblu, șase miliarde de oameni nu au acces la o conexiune de internet de mare viteză, aproximativ patru miliarde nu au acces la o conexiune internet și circa două miliarde de oameni nu dețin un telefon mobil. Pe de altă parte, în multe dintre gospodăriile din țările în curs de dezvoltare, există un telefon mobil, dar membrii gospodăriei nu au acces la electricitate sau la apă potabilă. De asemenea, aproape 70% dintre gospodăriile aflate într-una din ultimele cinci țări la nivel mondial privind gradul de dezvoltare economică sunt în aceeași situație.

Potrivit sursei citate, la nivel mondial, numărul utilizatorilor de internet s-a triplat în ultimul deceniu, de la un miliard, în 2005, la 3,2 miliarde, raportat la sfârșitul anului 2015.

La nivelul Uniunii Europene, un număr de trei ori mai mare de cetățeni care provin din țările dezvoltate folosesc serviciile online, comparativ cu cetățenii europeni din statele sărace, ceea ce adâncește și mai mult clivajul dintre bogați și săraci”, se menționează în Raportul Băncii Mondiale.

În ceea ce privește costurile serviciilor de telefonie mobilă standard, rezultatele raportului citat arată că, în 2013, acestea erau de 50 de ori mai ridicate în țările dezvoltate decât prețurile practicate în statele sărace.

Pe de altă parte, în sectorul guvernamental, rămân actuale o serie de probleme ce au în prim-plan lipsa managementului în relațiile cu clienții pe zona de servicii, precum și un grad scăzut al implicării cetățenilor.

„Multe guverne utilizează tehnologia digitală în mod eficient pentru furnizarea adecvată de informații, monitorizarea serviciilor, precum și eliberarea de autorizații pentru afaceri și derularea alegerilor electorale. Guvernele, în schimb, nu au reușit să rezolve două probleme de maximă importanță: cum să îmbunătățească managementul relațiilor cu clienții pe zona de servicii și cum să crească implicarea cetățenilor. În prezent, rămâne un clivaj semnificativ între tehnologie și instituții, sectorul public, în care gradul de transparență este destul de scăzut, poate fi îmbunătățit cu ajutorul tehnologiei digitale care crește eficiența funcției de monitorizare și de control, însă acest lucru nu crește implicarea civică”, relevă raportul Băncii Mondiale.

Cele mai recente date ale Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) arată că, în România, conexiunile la internetul mobil de bandă largă (broadband) se situau, la jumătatea anului 2015, la 12,7 milioane, în creștere cu 22% față de aceeași perioadă din anul anterior, în timp ce în sectorul telefoniei mobile erau activi 22,7 milioane de utilizatori, cu 1,8% mai mulți decât în S1 din 2014.

În ceea ce privește traficul la internet, prin intermediul conexiunilor mobile, utilizatorii români au efectuat, în semestrul I din anul anterior, 38.400 TB, în creștere cu 87% față de aceeași perioadă a anului 2014.

Totodată, în privința conexiunilor broadband la puncte fixe, statistica ANCOM arată faptul că, la jumătatea anului trecut, 4,1 milioane de români accesau internetul folosind acest tip de conexiune, iar traficul total realizat a fost de 2,2 milioane TB. Din totalul celor 4,1 milioane de conexiuni în bandă largă la puncte fixe, 48% permiteau viteze de cel puțin 100 Mbps, 14% viteze de cel puțin 30 Mbps și mai mici de 100 Mbps, 23% viteze de cel puțin 10 Mbps și mai mici de 30 Mbps, 14% viteze de cel puțin 2 Mbps, dar mai mici de 10 Mbps, iar restul de 1% conexiuni cu viteze sub 2 Mbps.

Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) organizează, marți, în parteneriat cu Banca Mondială, conferința de lansare, în România, a raportului Digital Dividends World Development 2016”.