ASF refuză preluarea Carpatica Asig, aflată în dificultate, de către o firmă din Olanda

Data publicării:
carpatica asig 1

Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat, în 2 iunie, că autoritatea va lua în circa o săptămână o decizie în legătură cu oferta International Insurance Consortium, informează News.ro.

Joi, ASF a anunţat, într-un comunicat, că a decis "respingerea proiectului de achiziţie prezentat de societatea IIC România BV în vederea dobândirii unei participaţii calificate din capitalul social al societăţii Carpatica Asig SA".

Negriţoiu a precizat, săptămâna trecută, că ceilalţi investitori care şi-au arătat interesul pentru Carpatica Asig provin de pe plan internaţional, dar a refuzat să furnizeze informaţii concrete despre aceştia până când nu se conturează propunerile şi discuţiile.

Potrivit şefului ASF, vehiculul olandez International Insurance Consortium este constituit mai degrabă din persoane fizice decât din persoane juridice.

Indirect, el a lăsat să se înţeleagă că nu este mulţumit de dosarul investitorului, acesta urmând probabil să fie respins în final.

Despre activitatea Carpatica, sub regimul de supraveghere şi de conducere temporară de FGA, Negriţoiu spune că societatea “merge foarte bine, se fac curăţenii, se reinterpretează un registru sau operaţiuni pe care le-au făcut ei care să conducă la o sănătate financiară sporită”.

Consultantul financiar Deloitte urmează să finalizeze evaluarea asigurătorului până la finalul lunii, astfel că autoritatea ar putea decide asupra viitoarelor măsuri de redresare aplicate companiei în luna iulie.

International Insurance Consortium (IIC), o firmă înregistrată în Olanda cu afaceri în Ucraina, unde a preluat un asigurător local, a anunţat în martie că a ajuns la o înţelegere cu acţionarii Carpatica Asig, controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea. Astfel, investitorul afirma că vrea să preia integral compania de asigurări locală şi să parafeze tranzacţia până în vară, însă operaţiunea trebuie aprobată de ASF.

Firma olandeză, despre care nu există informaţii publice despre conducere sau acţionariat şi care nu are un site pe internet, a cumpărat recent firma de asigurări Providna, unul dintre cei mai mari asigurători din Ucraina, de la firma rusească Rosgosstrakh, potrivit presei ucrainene.

În prezent, toată fosta conducere Carpatica Asig  - Angela Toncescu, Liviu Stoicescu, Ilie şi Oprea Carabulea - este cercetată penal sub acuzaţia de constituire de grup infracţional organizat. Persoanele în cauză sunt acuzate că ar fi ascuns rezultatele reale ale Carpatica Asig, inclusiv pentru a păcăli un potenţial investitor.

Procedura de rezoluţie, aplicată în premieră în România companiei Carpatica Asig, înseamnă restructurarea unei entităţi - bancă sau societate de asigurare - de către o autoritate competentă, prin utilizarea unor instrumente clar definite, pentru menţinerea continuităţii funcţiilor critice ale entităţii în cauză, a stabilităţii pieţei şi pentru protejarea intereselor consumatorilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri