Sari la conținut
News Alert

Autostrada Sibiu-Orăștie - lotul scufundat, imposibil de reparat din garanția constructorului italian

După trei luni de la demararea reparaţiilor, mai-marii companiei au realizat greşeala şi abia acum cer schimbarea legii ca să poată plăti lucrările deja executate.

Directorul general al CNADNR, Cătălin Homor, a anunţat pe 15 martie că repararea porţiunii surpate din Autostrada Sibiu - Orăştie se va face în regie proprie, cu bani din garanţia de bună execuţie. Banii au fost luaţi de la firma italiană Salini Impregilio. Lucrările au fost demarate pe 21 aprilie şi au fost estimate la cinci milioane de euro. Cu o zi înainte de începerea lucrărilor, CNADNR a încheiat patru contracte, în valoare de un milion de euro, fără licitaţie. A fost preferată modalitatea „Negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare". Motivul invocat a fost o „Situaţie de extremă urgenţă survenită în urma unor evenimente care nu puteau fi prevăzute de autoritatea contractantă". Banii au fost încasaţi de firmele Elis Pavaje, 570.000 de euro, Novatex, 321.000 de euro, Trameco, 95.000 de euro, şi Hidroconstrucţia, 630 de euro.

”Cred că nu este o bază legală pentru folosirea acestor sume, pentru remedierea autostrăzii. Cei care vor controla, Corpul de Audit sau cei de la Curtea de Conturi, vor constata că s-au folosit nişte sume ilegale pentru lucrări de drumuri”, spune fostul director general al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), Liviu Costache.

Într-un document din 4 mai 2016, Ministerul Finanţelor Publice informează CNADNR că nu are bază legală pentru folosirea banilor din garanţia de bună execuţie şi îi cere să-i vireze la bugetul de stat. Pentru a intra în legalitate, CNADNR a cerut Guvernului luna trecută să-i modifice legea de funcţionare, astfel încât să poată folosi banii din garanţia de bună execuţie. Fostul director al CNADNR, Liviu Costache, susţine că actuala conducere a CNADNR a greşit. El spune că se profită noul director care nu este foarte lămurit cu ce se întâmplă în CNADNR. ”Atunci i s-a pus pe masă, bănuiesc, şi el a acceptat, fără să aibă o profundă înţelegere a fenomenului. E o necunoaştere a legii din partea lui Cătălin Homor”, spune Costache.