Sari la conținut

Bacşişul ar putea fi legalizat

Pe viitor, clienţii ar putea să afle exact cât bacşiş trebuie să lase. Va fi trecut pe bonul fiscal, după modelul practicat în Statele Unite, în Anglia sau Ungaria. Sumele ar urma să fie impozitate ca venit obţinut de chelneri.

Să fie scutit de impozit pe venit şi pe profit la firme, depinde de tipul firmei, să fie scutit de TVA şi să fie taxat cu o sumă minimală, chiar şi numai cu impozitul pe venit, cel mult cu contribuţia de asigurări de sănătate”, spune Dan Mureşan, vicepreşedintele CNIPMMR.

Patronii de localuri nu sunt, însă, convinşi că trecerea bacşişului pe bonul fiscal le va aduce vreun profit.

Mi se pare că se cere prea mult de la angajatori. Deci angajatorul va avea responsabilitatea să ţină administraţia şi registrele respective pentru cine şi cum a încasat bacşişul respectiv”, spune Hanga Boroş, proprietar de restaurant.

Chelnerii nu vor ca sumele pe care le primesc personal de la clienţi să treacă prin contabilitate.

Într-adevăr, am putea obţine bacşiş de la persoanele care de obicei nu lasă, dar, în principiu, nu cred că sumele pe care le câştigăm din bacşiş sunt atât de mari încât să poată fi impozitate”, afirmă Alexandra Ungur, ospătar.

„Ar trebui să fie la decizia mea cât aş vrea să pun chelnerului. Dacă mi-a plăcut chelnerul cu atât mai mult, dacă nu, cu atât mai puţin să las un bacşiş”, spune şi o clientă.

Propunerea de trecere a bacşişului pe bonul fiscal a fost făcută şi în urmă cu un an, de patronatele din turism.

În acest moment, restaurantele în care inspectorii Fiscului găsesc asupra chelnerilor mai mulţi bani decât cei înregistraţi de casa de marcat riscă sancţiuni ce pot ajunge până la închiderea activităţii timp de trei luni.