Băncile au dobânzi mici. Unde e rentabil să investești economiile

Data publicării:
investitii 1

Tudor Dimofte lucrează în domeniul imobiliar şi are un salariu de câteva mii de euro. Economiseşte lunar şi cumpără acţiuni la bursă sau pune bani în fonduri de investiţii. Câștigurile lunare nu sunt foarte mari, însă la final de an se adună suficient cât să-şi permită o vacanţă de lux.

„Pe bursă (...) nu mă aștept la rentabilități foarte mari, personal am o țintă undeva între 10 și 15 la sută, anual”, spune Tudor Dimofte.

Nu îşi păstrează banii la bancă din cauza dobânzilor prea mici. De altfel, o treime din populaţia de la oraş preferă să-şi ţină banii la saltea, din acelaşi motiv. La scadenţe mici, clientul riscă să plece acasă cu mai puţini bani decât a depus.

Dacă acum 2-3 ani se axau foarte mult pe depozite, odată cu scăderea dobânzilor, încep să adauge un fond mutual, cu diverse grade risc, se gândesc să investească şi în acţiuni”, explică Cristian Tudorescu, specialist în investiții personale.

La un depozit de 3.000 de euro pe an, câştigul unui client este de maximum 82 de euro.

Dacă aceeaşi sumă ar fi investită la bursă, în acţiunile unei companii performante, câștigul ar putea ajunge la 300 de euro pe an.

Şi mai profitabile sunt schemele de economisire ale băncilor pentru locuinţe. La trei produse de câte o mie de euro, clientul primeşte 750 de euro de la stat plus o dobândă din partea băncii. Singurul inconvenient este că produsul trebuie menţinut vreme de cinci ani.

Nicio investiţie nu este lipsită însă de riscuri, avertizează specialiştii.

„Pe anumite perioade, poate să şi scadă sau câştigul să nu se arate atât de rapid decât poate şi-ar dori fiecare dintre noi”, spune Cristian Tudorescu.

Ani de-a randul, investițiile în aur, argint și imobiliare au fost considerate cele mai bune. Criza a tăiat însă preţurile caselor la jumătate, iar aurul şi-a pierdut o treime din valoare în ultimul an.

Depozit bancar

sumă depusă: 3.000 euro

scadenţă: 1 an

dobândă: 82 euro

(sursa: conso.ro)

Acţiuni la bursă

Suma investită: 3.000 euro

perioadă: 1 an

câştig estimat: 300 euro

(sursa: broker)

Banca pentru locuinţe

Suma depusă: 3 X 1.000 euro

perioadă: 1 an

primă de la stat: 3 X 250 euro

dobândă: 3 x 20 euro

câştig total: 810 euro

(sursa: bănci)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri