Băncile se mută pe internet

Data publicării:
banci internet

Până de curând companiile IT care oferă servicii financiare au crescut în umbra bancilor. De exemplu, cei care îşi achită cumpărăturile cu telefonul mobil folosind portofelele electronice Apple Pay şi Android Pay au nevoie de un card bancar clasic. Însă germanii de la Number26 vor să scoată băncile convenţionale din joc. Compania le oferă clienţilor săi posibilitatea să îşi facă de la zero un cont bancar. Nici măcar nu trebuie să iasă din casă. Toate datele personale sunt introduse şi verificate online. Banii din cont sunt gestionaţi atât prin aplicaţia mobilă care permite plăţi online şi trasferuri către prieteni cât şi printr-un card bancar emis de MasterCard care permite inclusiv retragerea de numerar. De curând, Number26 a mai introdus o facilitate - cumpărăturile pe datorie. Clienţii pot activa sau dezactiva după bunul plac o linie overdraft.

Compania germană nu este complet independentă de sistemul bancar. Ca să poată oferi toate aceste servicii, Number26 lucrează cu o instituţie financiară licenţiată din Germania Wirecard Bank.

Wirecard este o bancă în toată regula însă nu este neapărat una convenţională. Încă de la finele anilor 90 încearcă să revoluţioneze gestionarea banilor cu ajutorul tehnologiei şi, în mare parte serviciile pe care le oferă sunt online.

Alianţa cu Number26 a luat naştere în mod natural.

În doar doi ani de la înfiinţare, Number26 a adunat deja 80.000 de clienţi în Germania şi Austria, unde ameninţă supremaţia giganţilor bancari precum Deutsche Bank. Acum, compania germană îşi extinde serviciile în alte ţări din Europa, inclusiv în Slovacia.

Number26 şi Wirecard sunt doar două dintre companiile care combină tehnologia şi serviciile financiare. Iar băncile clasice vor trebui să îşi adapteze pentru a face faţă acestor noi concurenţi. Mai ales că firmele IT din acest sector lucrează tot mai mult împreună ca să îşi dezvolte platformele. Pe lângă colaborarea cu MasterCard, Number26 a atras deja finanţare de la fondatorii PayPal dar şi de la trustul media Axel Springer.

Iar în Statele Unite, deşi sunt dependente de serviciile bancilor, Apple şi Google încearcă să îşi impună propriile condiţii în gestionarea serviciilor financiare pe care le oferă. Cu cât portofelele electronice vor deveni mai populare, cu atât va creşte şi influnţa companiilor IT în sistemul financiar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri