Metroul spre Otopeni, magnet pentru investitorii imobiliari

Data publicării:
8144

Tranzacţiile cu terenuri în oraşele mari ar putea creşte, deoarece multe tranzacţii au fost amânate pentru 2017.

8144

 

Planurile de realizare a Magistralei 6, care va lega Gara de Nord de aeroportul Henri Coandă, pot stârni interesul dezvoltatorilor pentru terenuri din zona Pieţei Presei, în condiţiile în care multe tranzacţii au fost amânate pentru acest an din cauza unor obstacole administrative, iar piaţa terenurilor a ajuns la un punct de stabilitate, potrivit datelor publicate joi de agenţia de consultanţă imobiliară Colliers.

Termenul estimat de începere a lucrărilor la Magistrala 6, care va avea staţii la Romexpo şi complexul Băneasa, este a doua jumătate a anului 2017, cu o durată de execuţie de patru ani, potrivit News.ro.

Acest proiect aduce în discuţie conturarea unui nou pol de birouri pe piaţa din Bucureşti, ceea ce poate stârni interesul dezvoltatorilor pentru terenurile din Piaţa Presei şi zonele adiacente.

“Terenurile din zona Bulevardului Expoziţiei şi Piaţa Presei sunt o opţiune foarte bună pentru proiectele de birouri. Zona de nord rămâne interesantă pentru dezvoltările de birouri, însă aşteptăm o creştere a potenţialului şi pentru dezvoltarea de hoteluri şi proiecte rezidenţiale şi de retail”, a declarat directorul asociat în cadrul departamentului de terenuri al Colliers, Sânziana Oprea.

Piaţa de terenuri din România s-a caracterizat în 2016 printr-o cerere crescută din partea segmentelor de rezidenţial şi retail, iar interesul faţă de aceste sectoare se va menţine şi pe parcursul anului 2017.

În plus, atenţia investitorilor se va îndrepta cu precădere spre dezvoltarea proiectelor rezidenţiale şi mixte, care pot oferi un ecosistem complet, potrivit Colliers.

”Obstacolele administrative au determinat amânarea multor tranzacţii pentru 2017, astfel că piaţa de terenuri poate înregistra rezultate foarte bune în decursul acestui an, nu numai în Bucureşti, ci şi în alte oraşe majore din ţară”, se arată în raport.

În contextul în care sectorul rezidenţial se bucură de o dezvoltare rapidă încă din 2015, investitorii vor dori tot mai mult să livreze proiectele cât mai repede, fiind interesaţi acum să achiziţioneze terenuri cu autorizaţii deja emise.

Investitorii sunt interesaţi mai ales de dezvoltarea proiectelor rezidenţiale în apropierea polurilor de birouri, dar şi de proiectele mixte (rezidenţial şi birouri, rezidenţial şi retail sau toate trei funcţiunile). Dintre oraşele ţintă fac parte atât Capitala, cât şi oraşe precum Cluj-Napoca, Timişoara sau Braşov.

Potrivit Colliers, în 2016, piaţa de terenuri a atins un punct de stabilitate odată cu revenirea tranzacţiilor cu terenuri care au aparţinut vechilor fabrici sau a celor obţinute în perioada pre-criză si nedezvoltate.

În ceea ce priveşte preţurile, acestea nu au înregistrat creşteri majore anul trecut, cu excepţia locaţiilor de top pentru care au negociat mai mulţi dezvoltatori. Conform datelor Colliers, preţurile în tranzacţii in zona Floreasca - Barbu Văcărescu au fluctuat între 500 şi 1.000 euro/mp, în zona de centru - vest între 450 şi 600 euro/mp, iar în zona Timpuri Noi între 500 şi 600 euro/mp

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri