Binefacerile podului Calafat-Vidin: Exporturile româneşti în Bulgaria au crescut cu 9,5% de la inaugurare

Data publicării:
pod calafat vidin fcc construction sa

Podul Calafat-Vidin este benefic pentru schimburile comerciale dintre România şi Bulgaria: am devenit al treilea partener comercial al vecinilor noştri, după Germania şi Italia, relatează agenţia de presă Novinite.

Podul Calafat Vidin, în perioada construcţiei. Foto: FCC Construccion

Astfel, schimburile comerciale dintre cele două ţări au ajuns la 3 miliarde de euro. Exporturile româneşti în Bulgaria au crescut cu 9,5%, iar cele din Bulgaria spre România cu 6,1%.

Săptămânal, podul Calafat - Vidin este traversat de peste 9000 de autoturisme, autobuze şi camioane, iar de la deschiderea sa în 14 iunie 2013, acesta a fost traversat de peste 300.000 de vehicule.

Pe Podul Calafat-Vidin nu circulă deocamdată trenuri. Când CFR va introduce curse între cele două ţări, înainte de graniţa cu Bulgaria, locomotivele Diesel care circulă în România vor fi înlocuite cu unele electrice pentru a putea continua cursa. CFR a promis că va electrifica întreaga rută Craiova - Calafat în anii următori.

Podul inaugurat anul trecut a costat aproximativ 300 de milioane de euro, dintre care 106 milioane au fost fonduri europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri