BIZIDAY | Noua armă a DNA: Serviciul de Recuperare al Creanțelor

Data publicării:
SIGLA DNA

Sechestrul de peste 117 milioane de lei din ancheta în care sunt cercetați mai mulți membri ai Partidei Romilor reprezintă o sumă remarcabilă, chiar și pentru DNA. Cu sau fără legătură cu acest caz, în cadrul DNA ar fi trebuit să funcționeze încă din 2013 un departament specializat în identificarea și blocarea banilor pe care inculpații îi au, astfel încât, la pronunțarea unei sentințe definitive, statul să nu mai constate că nu are ce executa.

Politicienii nu au văzut cu ochi buni o structură care s-ar ocupa exclusiv de identificarea și sechestrarea bunurilor celor implicați în scandalurile de corupție. Prin urmare, Serviciul de Recuperare al Creanțelor a devenit operațional abia în septembrie anul trecut.

„Compartimentul de Investigații Financiare al DNA a fost operaționalizat, ceea ce a determinat creșterea gradului de recuperare a produselor infracțiunilor. Au fost luate măsuri asigurătorii de aproape jumătate de miliard de euro,” a declarat Laura Codruța Kovesi, procuror șef DNA .

Desigur, nu procurorii sunt cei care aduc aceste bunuri în proprietatea statului, ei doar se asigură că un posibil infractor nu va scăpa de ele pe parcursul unui proces ce poate dura ani.

Totuși, noul departament va fi folosit mai ales pentru investigații complexe, de pildă când există indicii că suspecții și-au transferat deja o parte din bani în paradisuri fiscale.

„Bunurile sunt deseori simulate prin acte juridice fictive. Se folosesc companii off-shore. Se deschid conduri bancare în alte jurisdicții. Nimeni nu trebuie să scape cu banii,” a precizat Laura Codruța Kovesi.

Primul dosar important pentru această structură l-a reprezentat mita primită de primarul Capitalei, Sorin Oprescu. În acest caz, departamentul DNA a pus sechestru pe bunuri de 3,7 milioane de lei care aparțin acestuia. În acest departament lucrează cu totul cinci ofițeri de poliție specializați în investigații financiare, dar fiecare dintre serviciile teritoriale ale DNA are câte un astfel de ofițer.

Sechestrul pus astăzi de DNA pe averile mai multor membri ai Partidei Romilor se ridică la 117 milioane de lei. Mai mult de un sfert îl reprezintă sechestrul pus pe bunurile deputalului Nicoale Păun. Mădălin Voicu a scăpat mult mai ieftin, cu un sechestru de doar 400.000 de lei. Măsuri similare s-au luat și în cazul altor șapte persoane implicate în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri