Biziday | „Prietenii” de pe internet

Data publicării:
prieteni

Vorbim aici despre consumerism. Românii, mai mult decât alte popoare, se lasă conduşi de ceea ce face şi cumpără vecinul. În general, când românii trebuie să plece în vacanţă sau să-şi cumpere ceva, se încred mai mult în prieteni decât în declaraţiile oficiale. Mai mult adevăr se ascunde şi în vorbele vecinei de la etajul trei decât în declaraţiile producătorului de frigidere.

Toți consumăm. Consumul ține de necesitate, dar într-o epocă în care producția a explodat, pur și simplu aceasta nu se poate susține fără o furie a consumerismului, susținută de un întreg aparat de marketing și publicitate. Omul modern este încurajat să cumpere orice, indiferent cât de scump este, chiar dacă are sau nu nevoie de lucrul respectiv. Iar internetul și rețelele de socializare au intrat rapid în aparatul de promovare a consumului, chiar dacă bugetele sunt încă reduse în comparație cu mediile clasice, precum radioul sau televiziunea.

Pe Facebook promovarea plătită are însă mult mai puțină eficiență decât like-ul unui prieten. Pe care îl cunoști sau nu, nu contează. Îți atrage atenția. Conform unui sondaj din 2014, 42 la sută dintre românii cu acces la internet au încredere în Facebook.

E o schimbare majoră de comportament, căci dacă acum zece ani înainte de o călătorie românii verificau sau nu ghidurile restaurantelor și hotelurilor, acum le este mult mai la îndemână consultarea opiniei celorlalți consumatori de internet.

Puțini știu că unele comentarii sunt plătite și, la fel, sistemele de evaluare a calității, cum sunt stelele de pe Amazon sau de pe Booking, pot fi manipulate.

Cei de la Sunday Times au făcut o anchetă prin care au demonstrat asta, iar Financial Times a relatat despre un restaurant italian care a devenit celebru datorită recomandărilor de pe TripAdvisor. Atâta doar că restaurantul nici nu a existat vreodată.

Unul din trei bloggeri scrie despre produsele pe care le cumpără și mai mult de 40% din utilizatorii de internet își povestesc impresiile despre produse sau despre călătorii pe rețelele de socializare. Interesant este că 90% dintre utilizatorii de internet sunt înclinați să creadă ceea ce citesc pe aceste rețele. De ce ar minți cineva într-o postare pe Facebook? Ei bine, pentru că uneori oamenii mai și mint, sau poate sunt doar subiectivi, sau poate sunt plătiți să spună una sau alta. Mai mult de jumătate dintre cei care activează pe reţelele de socializare recunosc că textele trimise de prieteni i-au inspirat în planurile de călătorie şi aproape toţi apelează la recomandările prietenilor când aleg un produs.

Un al doilea trend, subsecvent, a decurs din apetitul pentru consum al societății - tot mai puține bunuri sunt reparate. Cele mai multe dintre ele sunt pur și simplu înlocuite cu altele noi. Achiziția de lucruri devine astfel un marker în viață, iar noile generații nu înțeleg existența cuiva care nu cumpără permanent lucruri.

Oamenii, mai ales cei tineri, nu își mai pun problema sensului pentru care se împrumută, sau a anilor în care vor trebui să dea banii înapoi. Ceea ce contează este momentul achiziției, prezentul, datoria fiind privită ca un apanaj al viitorului în care, cel mai probabil, vei avea mai mulți bani. Ei bine, nu întotdeauna acel viitor chiar se întâmplă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri