Sari la conținut

BNR: Numărul restanțierilor la bănci și IFN-uri a crescut cu peste 10.600 într-o singură lună

Valoarea restanțelor populației la bănci și instituții financiare nebancare (IFN) a crescut, în martie față de februarie, cu 0,53% la 11,43 miliarde de lei.

Deasemenea, numărul restanțierilor a urcat și el cu peste 10.600, la 725.955, de la 715.299 cu o lună în urmă.

Comparativ cu aceeași lună a anului trecut, valoarea restanțelor este în scădere ușoară, de la 11,5 miliarde de lei la 11,43 miliarde de lei, însă numărul restanțierilor a crescut cu peste 12.000, reiese din datele publicate vineri de Banca Națională a României, potrivit Agerpres.

Din totalul sumelor restante, 7,7 miliarde echivalent lei (68%) reprezintă întârzieri la plată mai mari de 90 de zile.

În funcție de moneda creditului, cele mai mari restanțe continuă să fie înregistrate la împrumuturile în euro, de 4,8 miliarde echivalent lei, însă acestea sunt în scădere de la peste 5 miliarde echivalent lei în martie 2015. Pe locul doi se află restanțele la împrumuturile în lei, de 4,46 miliarde de lei, acestea fiind, însă, în creștere de la 4,3 miliarde de lei în urmă cu un an. În creștere sunt și restanțele înregistrate la categoria 'alte valute' (franci elvețieni — n.r.), la 2,125 miliarde echivalent lei în martie 2016, de la 2,095 miliarde echivalent lei în martie 2015.