Sari la conținut

Bugetul statului a ajuns aproape pe zero după primele patru luni, în special din cauza scăderii încasărilor din TVA cu 8,8%

 

Foto: Agerpres

Bugetul general consolidat cuprinde atât bugetul de stat, din care se fac cheltuielile curente ale statului, cât şi bugetele sociale, categorie în care intră bugetul pensiilor publice şi cel de şomaj.

În primele patru luni ale anului trecut, execuţia bugetară a consemnat un excedent de 5,96 miliarde lei, echivalent cu 0,84% din PIB. După primele trei luni din acest an, bugetul înregistra un excedent de 3 miliarde lei.

Veniturile bugetului general consolidat au însumat în perioada ianuarie - aprilie 73,9 miliarde lei, sau 9,8% din PIB, în scădere cu 2,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Totuşi, Ministerul Finanţelor susţine că veniturile bugetare colectate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) au fost de 66,6 miliarde de lei în primele patru luni, "cu 1%  mai mult faţă de perioada similară a anului 2015 şi cu 3% mai mari faţă de programul aferent acestora", se afirmă în comunicatul privind execuţia bugetară.

Cel mai mare declin s-a înregistrat, după primele patru luni, la încasările din TVA, care au scăzut cu 8,8% faţă de perioada echivalentă a anului trecut.

Ministerul motivează evoluţia prin reducerea cotei standard de TVA de la 24% la 20%, începând cu 1 ianuarie, şi de la 24% la 9% pentru alimente, de la 1 iunie 2015.

"De asemenea, rambursările de TVA au fost cu 254,8 milioane de lei mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, reprezentând 5,1 miliarde de lei", afirmă Ministerul Finanţelor.

Explicaţia este respinsă de fostul şef al ANAF, Gelu Diaconu, care susţine că, doar în luna aprilie, încasările din TVA au scăzut cu 1,5 miliarde lei, sau aproape 30%, faţă de aprilie 2015 şi au fost cu 824 milioane lei sub nivelul programat.

Fostul şef al ANAF susţine că evoluţia poate fi pusă doar pe seama evaziunii în creştere, în condiţiile în care consumul a crescut puternic de la începutul acestui an, cu aproape 20%, potrivit datelor oficiale.

În schimb, încasările din impozitul pe profit au crescut cu 12% în primele patru luni faţă de perioada similară din 2015, contribuţiile la sistemul public de pensii - cu 5,5%, veniturile din impozitul pe salarii şi venit - cu 3,5%, iar cele din accize - cu 2,7%.

De asemenea, taxele pe utilizarea bunurilor, care includ în special taxele pe jocuri de noroc, au adus încasări mai mari cu 13,5% în primele patru luni.

Administraţiile locale au încasat venituri nefiscale mai mari cu 16,4%, în timp ce taxa pe utilizarea bunurilor a generat venituri mai mici cu 3%.

Cel mai mare declin s-a înregistrat la impozitele şi taxele pe proprietate, care au adus încasări mai mici cu 20,6%, din cauza amânării cu două luni a termenului de plată pentru impozitul pe proprietate.

Termenul s-a extins până la 30 iunie, dată până la care se aplică o reducere de 10% la plata integrală a impozitului pe locuinţă, terenuri şi maşini.

Cheltuielile bugetului general consolidate au însumat 73,8 miliarde de lei, în urcare cu 5,3% faţă de primele patru luni din 2015, în termeni nominali, dar s-au redus cu 0,1 puncte procentuale ca pondere în PIB.

Astfel, cheltuielile cu salariile bugetarilor au crescut cu 8,4%, influenţate de majorările salariale acordate în a doua parte a anului 2015, de 12% pentru personalul din administraţia locală, de 25% pentru angajaţii din sănătate şi cei din sistemul de asistenţă socială, de 15% pentru angajaţii din învăţământ şi de 10% pentru ceilalţi bugetari.

De asemenea, la acestea a contribuit şi majorarea salariului minim brut pe ţară cu 75 de lei, de la 1 iulie 2015.

Pentru bunuri şi servicii s-a cheltuit cu 2,7% mai mult, iar cheltuielile cu asistenţa socială au avansat cu 7%, după majorarea punctului de pensie cu 5% de la 1 ianuarie 2016 şi dublarea alocaţiei de stat pentru copii, de la 1 iunie 2015.

Cheltuielile pentru investiţii, care includ cheltuielile de capital, precum şi cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 7,2 miliarde lei, respectiv 0,9% din PIB, în creştere cu circa 35% faţă de primele patru luni din 2015, susţine Ministerul Finanţelor.

sursa: news.ro