Sari la conținut

BUSINESS CLUB. Chirii mai mari în Bucureşti

Apartamentele cu trei camere au ajuns la mare căutare în Capitală. Deşi au fost scoase la vânzare în număr mare în ultima perioadă, atât preţul, cât şi chiria lor a crescut. Ceea ce arată că cererea a fost chiar şi mai mare decât oferta în creştere. Apartamentele cu trei camere sunt în general locuinţe pentru familii cu copii, dar şi pentru tineri care stau mai mulţi într-un apartament şi împart chiria. Totuşi, la scumpirea chiriei din ultima perioadă, această convieţuire nu prea mai este rentabilă.

Această majorare a venit în condiţiile în care preţul apartamentelor cu trei camere scoase la vânzare a crescut cu 1% în ultimul an, după cum arată un alt studiu realizat de platforma AnunţuriParticulari.

Corelate cu majorarea chiriei, aceste date arată că cererea, atât pentru închirierea, cât şi pentru cumpărarea apartamentelor cu trei camere, este una în creştere puternică.

Nu este şi cazul apartamentelor cu două camere, care au inundat practic piaţa, iar asta se vede atât în chirii, cât şi în preţuri. Potrivit imobiliare.net, chiria apartamentelor cu două camere a crescut cu doar 1,2% în ultimul an şi a ajuns în medie la 389 de euro. Asta în vreme ce studiul realizat de AnunţuriParticulari arăta o ieftinire a acestor apartamente care au fost scoase la vânzare. Se poate vorbi de o supraofertă, în condiţiile în care numărul locuinţelor cu două camere a crescut cu 15% în ultimul an.

În cazul garsonierelor din Bucureşti, lucrurile stau exact invers. Chiria a scăzut uşor, cu 1%, şi a ajuns la 245 de euro, dar preţul mediu de vânzare a cunoscut o creştere uşoară în condiţiile în care oferta lor a crescut de asemenea mult, cu 12%.