Sari la conținut

BUSINESS CLUB. IAR Brașov amână contractul cu Airbus

Într-un comunicat trimis Bursei de Valori Bucureşti acţionarii companiei au decis să continue discuţiile cu Airbus.

Din câte se pare, IAR încearcă să îi convingă pe cei de la Airbus ca viitoarele elicoptere Super Puma, ce ar urma să fie asamblate la Braşov, să aibă componente produse tot de compania românească.

Cel mai probabil elicopterele ar urma să fie produse prin intermediul firmei Eurocopter România controlată din 2002 de de IAR şi Airbus.

Din 2008, Eurocopter a început să lucreze pe elicoptere Super Puma. S-a ocupat însă doar de repararea şi modernizarea lor. Însă dacă IAR şi Airbus vor ajunge la o înţelegere, pentru prima oară elicopterele vor fi asamblate de la zero în România.

Elicopterele Super Puma pot fi folosite atât în scop militar cât şi civil. Au două locuri pentru piloţi şi până la 19 locuri pentru pasageri.

Au o rază de acţiune peste 1.000 de kilometri şi pot atinge o viteză maximă de 345 km/h.