BUSINESS CLUB. Înțelegeri în defavoarea guvernelor
Începând cu anul 2000, guvernul a început să acorde facilităţi fiscale tuturor investitorilor români şi străini care făceau afaceri în aşa-numitele zone defavorizate. În 2005, la cererea Bruxelles-ului, România a ridicat aceste facilităţi pentru că reprezentau ajutor de stat, interzise în Uniunea Europeană, acolo unde România urma să se integreze. Toţi investitorii au fost afectaţi. Dar, spre deosebire de ceilalţi, fraţii Ioan şi Viorel Micula au avut un as în mânecă. Tratatul bilateral semnat între România şi Suedia în 2003. Cum fraţii Micula sunt cetăţeni suedezi, tratatul i-a ajutat să câştige în 2013 la Curtea de Arbitraj de la Washington despăgubiri de 82 de milioane de dolari din partea statului român ca urmare a suspendării premature a facilităţilor fiscale.
Iar România nu este singura ţară aflată în această situaţie.
În 2012, Australia a devenit prima ţară care a decis ca toate ţigările, indiferent de marcă să aibă pachet neutru, fără sigla producătorului, negre şi cu avertismente privind pericolul fumatului. Giganţii industriei tutunului au atacat această măsură. În tribunalele australiene au pierdut procesul cu guvernul. Dar nu s-au dat bătuţi. Companiile producătoare de tutun au reclamat guvernul Australian la o curte de arbitraj pe motiv că legea privind pachetele de ţigări încalcă un acord bilateral între Hong Kong şi Australia, semnat în 1993. Disputa încă se judecă.
Potrivit BBC, de-a lungul deceniilor aproximativ 5.000 de tratate bilaterale de protejare a investiţiilor au fost semnate între ţările lumii.
Promovate de Occident, aceste tratate nu au fost citite cu atenţie de liderii ţărilor în curs de dezvoltare sau din lumea a treia, care erau pur şi simplu bucuroşi că prin asemenea documente pavează drumul pentru investitorii străini. Iar tratatele au fost într-adevăr o formă de asigurare a investiţiilor şi o garanţie că orice dispută va fi tranşată paşnic într-o curte de arbitraj independentă precum cele de la Washington sau Londra. Însă, în anii 90, când avocaţii marilor companii au realizat potenţialul acestor tratate, disputele au început să curgă.
Curţile de arbitraj au tranşat de-a lungul timpului aproximativ 600 de dispute intentate de companii împotriva guvernelor. Guvernele au câştigat 40% dintre ele. Companiile 60%.
După scandalul Roşia Montană, pentru România un caz interesant este conflictul dintre El Salvador şi o companie canadiană de minerit, numită Pacific Rim. Compania primise dreptul de exploatare a unei mine de aur, dar, în 2008, la presiunea opiniei publice, care se temea că mineritul va otrăvi apa, preşedintele statului El Salvador a decis să revoce licenţa. Canadienii au invocat un tratat bilateral şi au chemat El Salvador într-o curte de arbitraj. Pe lângă costurile de căutare a aurului, de câteva zeci de milioane de dolari, compania cere şi despăgubiri de 250 de milioane de dolari. Reprezintă profitul ipotetic pe care l-ar fi obţinut din extracţia şi vânzarea aurului pe care nu a mai apucat să îl exploateze. Suma reprezintă 5% din bugetul guvernului din El Salvador, care, dacă va pierde disputa, spune că nu va avea de unde să dea aceşti bani. Una dintre soluţiile luate în calcul pentru acordarea eventualelor despăgubiri este ca firmei canadiene, care între timp a fost preluată de una australiană, să îi fie acordat înapoi dreptul de a extrage şi vinde aurul din El Salvador.
Anul trecut, publicaţia The Globe and Mail a aflat pe surse că România ar putea fi chemată într-o curte de arbitraj de Gabriel Resources ca urmare a îngheţării proiectului minier de la Roşia Montană. Între România şi Canada există opt acorduri economice, potrivit datelor publicate de Ambasada ţării noastre la Ottawa. Cel mai recent dintre ele, semnat în 2009, prevede explicit protejarea reciprocă a investitorilor.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
