Business Club. Mugur Isărescu preia atribuţiile celor doi viceguvernatori, numiţi şi susţinuţi politic în BNR

Data publicării:
isarescu

Fostul ministru al bugetului Liviu Voinea a fost parcat la BNR după ce s-au supărat baronii politici pe el. L-a înlocuit pe Cristian Popa, cel privit de experți ca tehnocratul pur sânge și urmașul lui Mugur Isărescu în BNR. Avea în atribuții Politica Monetară a României, una dintre cele mai importante. Liviu Voinea a venit în locul său, dar nu se va ocupa de aceleași domenii. Mugur Isărescu a decis să se ocupe personal de Politica Monetară. Practic i-a luat lui Voinea obiectul muncii.

Liviu Voinea va conduce Direcția de stabilitate financiară, care este importantă și nu prea, câtă vreme de supravegherea efectivă a băncilor se ocupă Nicolae Cinteza. Voinea va controla Direcțiile de relații internaționale, statistică și secretariat. Prin urmare nu va avea de lucru în domenii sensibile. În aceste condiții, acesta chiar ajunge la BNR doar pentru un post bine plătit, fără bătaie de cap. Doar va mai trebui să ridice mâna la votul de consiliul de administrație al BNR.

Cel de-al doilea viceguvernator al Băncii Naționale, Bogdan Olteanu, are la rândul său sarcini puține. Se va ocupa de Direcția Servicii informatice, Direcția juridică, Direcția Mentenanță și Direcția achiziții.

De altfel, Bogdan Olteanu a avut o intrare la BNR asemănătoare cu cea a lui Liviu Voinea. Susținerea politică l-a propulsat pe avocatul Bogdan Olteanu pe postul eliberat de fostul viceguvernator Eugen Dijmărescu. Și, la fel ca acum, Mugur Isărescu a preluat atribuțiile lui Dijmărescu, care se ocupa de operațiunilec de piață și de administrarea valutară.

Acum, guvernatorul Mugur Isărescu este șef peste 12 direcții, aproape cât au prim-viceguvernatorul și cei doi viceguvenatori la un loc. Pe lângă Direcția de politică monetară și Direcția de operațiuni de piață, guvernatorul se ocupă inclusiv de comunicare și resursele umane.

Prim-viceguvernatorul Florin Georgescu este șeful unor direcții importante, precum cea de Reglementare, Supraveghere și cea pentru Gestiunea crizelor financiare. Dar iarăși multe din atribuțiile sale sunt exercitate efectiv de specialiștii din BNR.

Noua conducere a Băncii Naționale a fost numită în vara de Parlament, dar a devenit efectivă la mijlocul acestei luni. Mugur Isărescu a fost confirmat pentru a cincea oară consecutiv în postul de Guvernator, iar în consiliul de administrație au intrat, pe lângă Liviu Voinea, fostul secretar de stat de la finanțe Gheorghe Gherghina, precum și economistul Daniel Dăianu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri