Sari la conținut

BUSINESS CLUB. Negocieri misterioase la Carpatica Asigurări

Informaţii din presă arată că reprezentanţii Carpatica dau asigurări că lunea viitoare începe ultima fază a negocierilor pentru vânzarea pachetului majoritar şi că ar fi transmis la ASF un calendar al acestei tranzacţii. Autoritatea de Supraveghere Financiară spune însă că procesul de identificare al investitorilor şi etapele negocierilor sunt în afara competenţei sale şi că până acum nu i s-a solicitat să aprobe vreo ofertă pentru achiziţia Carpatica Asigurări. Undeva între compania de asigurări şi autorităţi se rupe firul şi la fel a fost şi luna trecută. Carpatica avea termen până pe 15 decembrie să-şi găsească investitorul şi chiar în acea zi anunţa că e în discuţii avansate cu mai multe companii, însă ASF nu era la curent cu nicio propunere de achiziţie.

Carpatica Asigurări ar avea nevoie de o majorare de capital de 400 de milioane de lei potrivit unor calcule mai vechi ale ASF. Actualul acţionar majoritar Ilie Carabulea a venit recent cu o majorare de 10 milioane de lei.

Cealaltă parte a imperiului financiar a lui Carabulea, Carpatica Bank, ar fi curtată de Nextebank. Şi acolo discuţiile ar fi avansate, asta după ce negocierile cu fondul de investiţii J.C. Flowers au picat.