Sari la conținut

BUSINESS CLUB. O firmă de catering va face curățenie la metrou. Contractul: 9 milioane de euro

Curățenia la metrou va fi făcută în următorii patru ani de Libro Events care și-a luat ca asociat Supercom. Aceasta din urmă este o firmă specializată, dar pare a fi adusă doar pentru a oferi legitimitate. Libro Events s-a ocupat direct de curațenia metroului aproape cinci luni, după ce regia de transport a reziliat contractul cu Romprest, firma care asigurase salubritatea timp de 11 ani. Și curățenia în acele cinci luni a lăsat mult de dorit.

„Au participat, au îndeplinit condițiile și i-am calificat. De fapt, nu eu, ci comisia”, spune Aurel Radu, director general Metrorex.

Libro Events este o firma înregistrată în județul Ilfov. Site-ul de prezentare al companiei, librocatering.ro, arată că firma este specializată în servicii de catering.

Însa la Registrul Comerțului, unde datele au fost actualizate în iulie, la obiectul de activitate este trecută și curățenia clădirilor.

Acționarii Libro Events sunt doi tineri de 26 de ani, însă aceștia ar putea fi doar un paravan.

Potrivit unor informații din presă, în trecut, aceeași firmă s-a numit AMMA General Store, implicată în mai multe afaceri care au ridicat semne de întrebare. Jurnalistul Cătălin Tolontan a dezvăluit că firma respectivă a închiriat de la clubul sportiv bucureștean Olimpia hotelul, restaurantul și barul pe care le deținea. Contractul s-a semnat după renovarea lor cu bani de la stat. Toate acestea s-au întâmplat când la conducerea clubului era Mihaela Neagu, instalată în funcție de fostul ministru al Tineretului și Sportului Monica Iacob Ritzi. Potrivti informațiilor vehiculate de presă, AMMA General Store, actuala Libro Events, aparținea chiar Mihaelei Neagu.

„S-a prezentat în numele companiei la negocieri, probabil o conduce, deși nu este trecuta în actele de constituire a firmei”, spune Ion Rădoi, liderul sindicaliștilor de la metrou.

Surse din Metrorex susțin că lucrurile nu sunt bătute în cuie cu înțelegerea de 9 milioane de euro. Libro Events a avut un contract cu Ministerul Dezvoltării al lui Liviu Dragnea pe care nu l-ar fi dus la îndeplinire, ceea ce l-a supăarat pe vicepremier. O firmă care nu respectă un contract cu statul nu ar trebui să mai aibă acces la licitațiile publice.

_______________________

Aurel Radu a fost în inspecție inopinată pentru a verifica activitățile de curățenie

COMUNICAT METROREX, 16 septembrie 2014:

„Directorul General al SC Metrorex SA, domnul Aurel Radu, a efectuat azi-noapte, în intervalul orar 23:30 — 03:00 un control inopinat. Obiectul controlului a fost verificarea activităţii de curăţenie în spaţiile metroului realizată de către Asocierea S.C. Libro Events S.R.L. — S.C. Supercom S.A., asociere declarată câştigătoare pentru contractul cu durata de trei luni, reprezentând salubrizare spaţii publice, spaţii tehnice din staţiile de metrou, trenuri electrice de metrou, locuri de remizare material rulant pe magistralele de metrou, colectare, evacuare gunoi din staţii şi depouri, spaţii birouri.

Obiectivul principal al acestor controale este grija pentru modul de cheltuire a banului public iar scopul comun este îmbunătăţirea modului de realizare a tuturor activităţilor societăţii, activități ce concură la confortul şi siguranţa călătorilor cu metroul”.