Sari la conținut

Business Club. Pegas are un nou proprietar

Până în 2018, noul acţionar vrea ca vânzările să ajungă la 25.000 de biciclete, de 10 ori mai multe decât vinde atelierul în prezent. Apoi va urma o investiţie de 5 milioane de euro într-o fabrică, deoarece, în acest moment biciletle Pegas sunt asamblate una câte una din componente comandate din străinătate.

În total, firma lui Iulian Stanciu va pompa 8 milioane de euro. Pegas este o afacere cu o evoluţie interesantă.

Cum statul nu mai folosea celebra marcă a bibicletelor din era comunistă, tânărul Andrei Boţescu a reuşit să obţină controlul asupra ei. Aşa au luat naştere Atelierele Pegas, într-un spaţiu din fostul service Ciclop din Capitală. În câţiva ani, compania a ajuns la o cifră de afaceri de peste un de peste un milion de lei, iar anul trecut a avut un profit de 4.000 de lei.

Asta şi pentru că noile biciclete Pegas sunt destul de scumpe. Pot fi considerate un produs premium pentru nostalgici. Însă, prin creşterea producţiei pe care o doreşte noul acţionar, Iulian Stanciu, Pegas ar urma să devină din nou o bicicletă penru mase, ceea ce ar trebui să aducă o scădere a preţurilor.