Sari la conținut

BUSINESS CLUB. Proiectul „casa stinge creditul” a trecut de comisia juridică din Camera Deputaților

Darea în plată le-ar permite celor care au cumpărat o casă cu bani de la bancă să pună cheile pe masa băncii și să scape de datorii. Dacă respectivul imobil a fost cumpărat în 2008 și până acum prețul i-a scăzut la jumătate, banca nu ar mai avea dreptul, ca acum, să recupereze întreaga valoare a împrumutului oferit, ci ar rămâne doar cu casa. Nu se va putea duce către alte proprietăți ale debitorului sau către alte venituri ale acestuia. Ar fi practic o recunoaștere a faptului că nu doar debitorul e de vină pentru că s-a supraîndatorat, ci și banca, fiindcă i-a oferit creditul. Instituțiile financiare ar fi astfel forțate să își asume o mare parte a riscurilor unui credit.

Daniel Zamfir, deputat PNL: Sunt 800.000 de familii din România care nu-și mai pot plăti ratele la bancă. Dacă legea e dedicată lor mă bucur, că prin această lege reușesc ca acești oameni să nu devină cazuri sociale. În mod categoric băncile să înțeleagă că așa nu se mai poate, riscul trebuie împărțit când ai considerat suficientă ipoteca pentru acoperirea creditului. Trebuie să-ți asumi că acum, dacă omul nu mai poate plăti valoarea respectivei ipoteci, să acopere creditul și nimic mai mult.

Bancherii însă se opun acestui proiect de lege. BNR estimează că va aduce pierderi cuprinse între două și patru miliarde de lei băncilor. Ba mai mult, bancherii critică inițiativa fiindcă ar putea lăsa deschise foarte multe portițe de abuz.

Bogdan Preda, director executiv Consiliul Patronatelor Bancare: Acest proiect nu face diferența între un debitor caz social și debitorii care așa cum am spus se opresc în fața unei bănci și din Ferrari dau cheile apartamentului sau vila de la mare pentru că consideră că l-au cumpărat cam scump și acum se vinde cam ieftin.

Nicolae Cinteză, directorul Direcției de Supraveghere din BNR: Să nu uităm că sursa creditului sunt depozitele pe care le-a a depus cineva la bancă. Nu ar fi convenabil ca atunci cel care vine să-și ridice banii să primească o cadă, o fereastră sau 10% dintr-un apartament.

Marea temere a bancherilor e că de acest proiect de lege nu s-ar folosi doar persoanele care chiar nu își mai pot plăti ratele, ci și cei care au bani dar vor să paseze băncii pierderea de pe urma devalorizării casei.

Normele de aplicare ale acestei legi vor face diferența. În Europa o singură țară are în vigoare legea dării în plată. Spania a obligat în 2013 băncile să accepte stingerea creditului dacă debitorul nu-și mai poate plăti ratele. E însă soluția de ultimă instanță, la care se ajunge după ce se încearcă în prealabil restructurarea datoriei. Iar condițiile sunt foarte stricte astfel că portițele de abuz sunt înguste. Pot apela la darea în plată doar debitorii care au cumpărat pe credit o casă în care stau cu familia, dacă în familie nimeni nu are un loc de muncă activ și dacă nu au nici alte bunuri ce pot fi vândute pentru achitarea datoriei la bancă. Acolo stingerea datoriei unui debitor care are mașini și venituri mari nu e posibilă. Pentru a fi acceptata darea în plată, veniturile familiei trebuie să fie foarte mici iar rata la bancă foarte mare, astfel încât singurii care pot apela la această măsură sunt cei ajunși cu adevărat la fundul sacului.