Sari la conținut

BUSINESS CLUB. Sfaturi pentru succesul magazinelor online

Nimic nu goneşte clienţii mai repede dintr-un magazin decât proasta organizare. Mărfuri aranjate haotic, preţuri afişate greşit şi multă confuzie. Şi, dacă într-un magazin real există măcar un vânzător care poate oferi lămuriri, în magazinele de pe Internet, clientul care nu găseşte din prima ceea ce vrea, dispare rapid şi nici nu se mai întoarce.

Consultanții americani de la SumAll le-au oferit celor de la CNN o listă de sfaturi pentru cei care vor sa își înființeze un magazin pe Internet. Sunt sfaturi valabile pentru vânzătorii din întreaga lume, deși, marile magazine online din România par să joace puțin diferit de cele din Vest.

Americanii spun că butonul apăsat de clienți ca să cumpere mărfurile din magazinul online trebuie să fie portocaliu. Pe lângă faptul că este o culoare puternică, ce iese în evidență, butoanele portocalii sunt folosite atât de Amazon cât și de E-Bay. Așadar, sunt ușor de recunoscut de către clienți. Nu și de clienții români. Căci butoanele pentru comenzi ale marilor magazine din România diferă de la un vânzător la altul.

eMAG le are albastre, Altex le are galbene, PC Garage la are verzi, iar Evomag le are roșii. Cei de la CEL.ro sunt singurii care au culoarea portocalie în dreptul butoanelor de comandă. Dar portocaliul nu i-a ajutat pâna acum să devină cel mai mare magazin online.

Însă toate magazinele online din România respectă o regula recomandată și de consultanții americani chestionați de CNN. Fotografia care prezintă produsul trebuie să fie în stânga, iar butonul de comandă a acelui produs trebuie să fie în dreapta. Pentru că ochii unei mari părți a populației globului se mișcă din reflex de la stânga la dreapta. Acest reflex are legătură cu modul în care citim. De la stânga la dreapta.

Și, dacă tot a venit vorba de citit, consultanții americani spun că este foarte importantă și formularea textelor din dreptul mărfurilor vândute în magazinele online. Teoretic, clientul dă mult mai repede click pe un buton care spune „vreau să comand acest produs”, decât pe un buton care spune „comandă produsul”.

Din nou, această regula nu este respectată de magazinele online românești. De altfel, chiar și consultanții americani recunosc că sfaturile lor nu garantează succesul în comerțul online. Patronii magazinelor de pe Internet trebuie să încerce diverse strategii de vânzare și de promovare a produselor până o găsesc pe cea potrivită. Și, nu în ultimul rând, mărfurile vândute trebuie să fie de calitate.