Sari la conținut

Cai de rasă, la preț de mârțoagă

Echipa Digi24 Constanța a mers la herghelia din Mangalia.

„El a fost primul mânz care a fost fătat dintre ăştia de aici şi a fost mai alintat, aşa, cu zahăr. El a început să vină primul. Mai vin şi ăştia, dar mai rar”, explică un îngrijitor.

Doroftei are două luni şi a fost botezat astfel pentru că, la jumătate de oră de când s-a născut, a început să lovească cu copita din față exact ca un pugilist, spun angajaţii hergheliei. Este unul din cei 15 mânji pur sânge arab de la Herghelia din Mangalia. Este una dintre cele mai căutate rase de cai în special pentru cursele de anduranţă. Doroftei va începe antrenamentele abia după trei ani, când atinge vârsta maturităţii. Abia atunci poate fi dresat și supus unor teste. Iar dacă nu va face față condițiilor riguroase va fi vândut la preţuri derizorii.

Preţurile încep de undeva de la 11 - 12.000 de lei plus TVA. Caii care sunt mai în vârstă pot fi şi mai ieftini. Deja, cu 5-6.000 de lei se poate cumpăra de la noi din herghelie un cal pur sânge arab, cu acte”, spune Antal Istvan, șeful Hergheliei Mangalia. „La o licitaţie unde am fost eu, s-a vândut un cal, în Turcia, cu 1.200.000 de dolari!”, adaugă el.

Şi asta pentru că, spun specialiştii, caii de la noi din ţară nu participă la concursuri internaţionale mari şi nu se pot lăuda cu premii recunoscute la nivel mondial, ca alte state. Iar vina, cred specialiştii, este a guvernanţilor.

„La Mangalia, avem un material genetic extraordinar de bun, recunoscut internaţional, dar neapreciat. Bineînţeles că cei care vin să cumpere de la noi profită că nu suntem foarte bine informaţi şi nici promovaţi de responsabilii din România”, spune Victor Cruceru, preşedintele Federaţiei Agricultorilor "Fermierul" .

Echipa Digi24 a filmat trei din cei 16 cai pur sânge arab care au peste 3 ani şi vor intra la selecţie în toamnă. Cei care trec testele vor merge la competiţii, iar ceilalţi vor fi scoşi la vânzare.

„Vine o echipă de la Bucureşti, de la Centrul de Selecţie şi se selectează, adică se dau note, timpii care sunt scoşi...sunt mai multe probleme...talie, vârstă”, explică Nicolae Iofciu, maistru dresor.

În paralel, șase dintre cei mai buni cai ai hergheliei se pregătesc pentru un concurs ce va avea loc în vara acestui an. Vor fi înhămaţi la atelaje şi vor alerga între 30 şi 80 de kilometri, în funcţie de vârstă şi pregătire.