Ce ascunde preţul aurului

Data publicării:
aur - GettyImages - 22 iulie 2015

 

FOTO Gulliver/ Getty Images

Simplificând foarte mult, aurul și petrolul au avut foarte multe în comun în ultimii ani. Producția a fost mult mai mare decât cererea și neînțelegerile dintre producători, care au vrut să își păstreze cota de piață, au dus prețurile în jos. Din 2008 și până în 2014, omenirea a produs tot mai mult aur. Și pe măsură ce acest lucru se întâmpla, prețul gram scădea.

În acest moment, aurul se află la cotația de din august 2009. E drept că în plină criză, metalul valora 67 de dolari gramul, aproape dublu față de momentul actual.

De la începutul anului, aurul a început să se scumpească și cei de la Financial Times spun că acest lucru se va întâmpla pe tot parcursul lui 2016. Până acum, aurul a recuperat 2,6 procente dar la finele lunii ianuarie, se sărbătoreşte Anul Nou Chinezesc. Conform tradiţiei, acum se fac cadou bijuterii de tot felul.

Adevăratul motiv pentru care cei de la Financial Times cred că prețul aurului va continua să crească este producția. Toate minele sunt deja la capacitate maximă, iar în ultimii ani nu a mai început exploatarea altor zăcăminte. Din cauza prețului mic, unele companii miniere au anunțat că vor reduce producția în 2016. Pe lângă faptul că va scădea oferta, și cererea ar putea fi mai mare. Căderea burselor din primele zile ale anului a determinat mai mulți investitori să cumpere aur, considerat o investiție mai sigură. De fapt, cam acesta este motivul pentru care creșterea prețului aurului nu e nepărat de bun augur. Acest metal este mai mult decât o investiţie pe termen lung. Aurul este şi un indicator de crize, fie că vorbim de cele economice, politice sau de războaie. Cum situația din Orientul Mijlociu este departe de a-și găsi o soliție pașnică, e de așteptat ca prețul aurului să crească.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri