Sari la conținut
News Alert

Ce avere lasă în urmă Dinu Patriciu

Dinu Patriciu, omul de afaceri care a înfiinţat în 1990 prima firma privată din România, a reuşit să strângă în cei 25 de ani de la căderea comunismului o avere fabuloasă. În urmă cu patru ani, revistele de specialitate scriau că deţinea bunuri în valoare de 2,5 miliarde de dolari. Criza financiară a dus la faliment o parte din companiile deţinute de Dinu Patriciu.

Aproape toate afacerile lui s-au prabuşit. A investit în piaţa imobiliară, a investit în comerţ, a investit în media, în domenii care s-au aflat în prăbuşire”, a spus Ionuţ Bonoiu, redactor-şef Forbes.

Anul trecut, Forbes estima că Dinu Patriciu mai avea 190 de milioane de euro. Tot atunci, revista Capital vehicula că averea era de 250 de milioane de euro.

Apogeul afacerilor sale a fost în 1998, când a cumparat de la stat Rompetrol şi rafinăria Vega Ploieşti. În 2011 cumpara şi rafinăria Petromidia Năvodari. La 10 de ani de la investiţia de 600 de milioane de dolari, Dinu Patriciu a vândut această afacere pentru 1,7 miliarde de dolari. Noul proprietar al Rompetrol devenea KazMunaiGaz.

“Îşi asuma decizia de a profita atunci când vedea oportunităţi şi de a restructura şi a valorifica chiar dacă aceste oprtunităţi sunt făcute in detrimentul statul ca administrator”, a spus Ionuţ Bonoiu.

Dinu Patriciu a făcut investiţii şi în mass-media. El a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni de la ziarul Adevărul. S-a orientat şi spre mediul bancar. Domeniul imobiliar i-a adus, însă, cei mai mulţi bani dar în anii '90.

Acum, dup[ moartea lui Dinu Patriciu, atât bunurile cât şi datoriile vor fi moştenite. Legea civilă spune că în situaţia în care nu exista un testament, soţia primeşte o pătrime din avere, dar şi dreptul de a locui în casa ce a reprezentat domiciliu conjugal.

În cazul de faţă, Dana Patriciu va putea să rămâna în casa de la Snagov. O proprietate care se întinde pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi şi în care se află o colecţie de artă de câteva milioane de euro. Dinu Patriciu a investit în tablouri de Toniţa, Grigorescu, Luchian sau Ţiculescu.

Cele mai valoroase tablouri din colecţia lui D. Patriciu

Nicolae Tonitza - Afize

Nicolae Grigorescu - Panseluţe

Ştefan Luchian - Flori de primavară

Ştefan Luchian - Garoafe

Ştefan Luchian - Maci

Ion Ţuculescu - Mare fermecătoare

sursa: gandul.info