Ce înseamnă pentru România adoptarea monedei euro în 2019

Data publicării:
euro

Radu Ciofu, analist financiar, a spus într-o intervenție telefonică la Digi24 că „poate nici nu ar fi bine să vrem rapid” adoptarea monedei euro.

În ceea ce privește pașii necesari pentru ca economia românească să treacă la euro, analistul financiar a spus că trebuie să fie mai multă eficiență.

„De exemplu, uitați-vă ce se întâmplă în Grecia, Spania sau Italia. Atunci când ai o integrare monetară, practic economiile zonelor respective se contopesc foarte mult și în primă instanță asta poate fi foarte rău pentru economia mai înapoiată, în sensul că se creează dezechilibre economice destul de mari. Anumite firme se pot închide, anumite tipuri de comportamente economice nesănătoase, adică credite de consum sau credite pentru lucruri nu neapărat pozitive economic, pot fi încurajate. Și atunci se pot crea pe termen scurt și mediu anumite discrepanțe economice destul de puternice”, a explicat Radu Ciofu, dând ca exemplu situația din Grecia.

În cazul în care un stat pierde controlul asupra monedei proprii, pentru că asta înseamnă integrare, aceste dezechilibre economice pot fi foarte greu de corectat fără niște mișcări sociale destul de mari. Ca să fie de succes și un transfer foarte lin, o contopire foarte lină, trebuie ca economiile care se unesc să fie foarte compatibile și să fie egale din punct de vedere al eficienței. Nu e problema României, noi suntem mult mai puțin eficienți și mai înapoiați economic decât media Uniunii Europene”, a mai spus analistul financiar.

Întrebat dacă poate fi folosită această țintă ca un imbold în a dinamiza și eficientiza economia României, Radu Ciofu a răspuns că din punct de vedere economic, România crește mai mult decât media UE, ceea ce înseamnă o eficientizare, dar că acest lucru nu se vede de azi pe mâine.

„E un proces greoi, de lungă durată. Nu e ceva vizibil, nu o să fie vizibil peste un an. Ne mișcăm în direcția bună, însă încet. Mai avem mult până să ajungem la o competitivitate relativ egală cu media UE”, a adăugat el.

Analistul a adăugat că o țintă mai realistă de aderare la zona euro ar fi anii 2022-2023.

„Foarte rapid nu se pot schimba lucruri și cred că deocamdată, strict din punct de vedere politic și macromonetar, nici nu e de dorit o intrare foarte rapidă sau nepregătită. Uitați-vă ce s-a întâmplat în Grecia. Ei clar au forțat o intrare, nu erau suficient de pregătiți și acum plătesc economic prețul acesta. Și nu doar ei. Și atunci, nu e de dorit o forțare, este de dorit să ai un obiectiv de genul acesta și în spiritul obiectivului ăsta să crești și competitivitatea economiei”, a subliniat Radu Ciofu, analist financiar, la Digi24.

Citiți și Președintele anunță că vrea consens politic pentru aderarea României la euro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...