Sari la conținut

Cel mai mare terminal de cereale din regiunea Mării Negre, în Portul Constanța

În portul Constanța se vor ridica 20 de silozuri de cereale. Fiecare va putea stoca 10.000 de tone și, spun contructorii, jumătate dintre ele vor fi gata până la sfârșitul anului. Celelalte vor fi terminate la jumătatea anului viitor.

„Fiind cel mai nou, foloseşte cele mai noi echipamente, atât din punct de vedere al protecţiei mediului cât şi al ratelor de încărcare şi soluţiile tehnice sunt cele mai noi ale timpurilor actuale. Putem prelua marfă din tren, din vagoane, de la barje”, spune Mihai Panait, director general Chimpex.

În premieră pentru portul Constanța, din noul terminal vor putea fi încărcate simultan câte două nave de mare tonaj. Sistemele de ventilație moderne vor elimina umezeala și praful, care în timp pot strica cerealele depozitate, fie că vorbim de grău, orz, porumb sau floarea-soarelui.

Însă cu adevărat importantă pentru traderi este capacitatea de stocare. Terminalul la care se lucrează acum va fi cel mai mare din regiunea Mării Negre.

„Au capacitatea asta mare de depozitare, care le permite să vândă celor care deţin cantităţiile mari de grâne atunci când preţul e cel mai bun”, spune Dănuţ Jugănaru, analist economic.

Extinderea terminalul a costat 40 de milioane de euro și două treimi din această sumă provine dintr-un credit bancar.

Operatul portuar pur și simplu nu mai făcea față comenzilor și ca să vă faceți o imagine despre ritmul în care s-a dezvoltat Portul Constanța, trebuie să știți că în 2004, aici erau stocate ceva mai mult de 4 milioane de tone de cereale. În 2015, cantitatea a fost de aproape cinci ori mai mare. Cea mai mare parte o reprezintă exporturile de României către Egipt, Coreea de Sud și Libia.

Cantitatea de cereale stocată:

2004 - 4,1 mil tone

2012 - 12.6 mil tone

2013 - 15.2 mil tone

2014 - 17.4 mil tone

2015 - 19.6 mil tone