Cel puțin 10 mașini de lux sunt cumpărate zilnic în București

Data publicării:
masini lux

Zece maşini de lux sunt cumpărate zilnic dintr-un singur showroom din nordul Capitalei. Este cea mai mare creştere de vânzări pe care a avut-o marca BMW în România. Iar cumpărătorii vor modele cât mai mari şi... cât mai scumpe.

Alex Şeremet, manager în cadrul BMW România: „În primele trei luni am livrat 21 de exemplare din acest model. Preţul maxim a fost de 145.000 de euro cu TVA inclus. Cel mai vândut model este un SUV de dimensiuni mari. Cu siguranţă imaginea este un factor important.”

Românii au mai cumpărat în primele două luni şi 16 maşini Lexus, două Maserati şi un Bentley.

Italienii de la Ferrari îşi vor aduce magazinele din Bucureşti la standarde occidentale. Reprezentanţa de pe Calea Victoriei este închisă temporar.

Mihai Ursa, specialist mărci de lux: „Românii au fost întotdeauna consumatori de produse de lux, de aceea s-au şi deschis atât de multe reprezentanţe. Nicio clipă nu a fost pusă problema ca Ferrari să iasă din România. Va deschide showroomul în luna iunie.”

Şi cum o astfel de maşină nu poate fi parcată oriunde, există şi multe case pe măsură în Bucureşti. Casa în care a trăit Spiru Haret, o vilă de patrimoniu, este de vânzare. Costă în jur de două milioane de euro.

Cătălin Bălan, reporter Digi24: „Foarte bine merge şi vânzarea apartamentelor de lux în centrul Capitalei. Această locuinţă costă 440.000 de euro, cu tot cu locul de parcare. Chiar şi la acest preţ, jumătate dintre locuinţele care au fost scoase la vânzare în acest imobil au fost deja cumpărate.”

Vânzătorii spun că pentru aceste apartamente au zece vizionări pe săptămână, iar cei mai mulţi cumpărători plătesc integral.

Pentru o astfel de casă băncile care dau credite cer un avans de aproximativ 100.000 de euro, iar salariul viitorului proprietar trebuie să depăşească 4000 de euro lunar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri