CNADNR execută silit şoferii care au fost prinşi fără rovinietă. În mod abuziv, susțin avocații

Data publicării:
ROVINIETA DRUMURI-MFAX

Tariful reprezintă de fapt contravaloarea taxei de drum pe un an şi, până în 2012, venea la pachet cu amenda. Avocaţii susţin că executarea silită a acestor şoferi este abuzivă. Cei care s-au trezit cu somaţii şi nu vor să plătească trebuie să se adreseze de urgenţă instanţei şi să ceară anularea executării silite. 

Elena Ursu are, împreuna cu fiul său, o mică firma de transport, care acum riscă să-şi închidă porţile. Motivul? Compania de Drumuri vrea să-i pună poprire pe conturi pentru a recupera câteva sute de euro, după ce, în urmă cu trei ani, unul dintre şoferii de TIR ai firmei a fost prins fără rovinietă. Abia acum, femeia s-a trezit că e somată de cei de la Drumuri să plătească tariful de despăgubire, anulat între timp prin lege în 2012.

În iulie, anul acesta, am primit de la biroul executorului o înştiinţare privind o executare silită, reprezentând onorariul pentru executare şi tariful de despăgubire către CNADNR. Cât de mare este suma? 720 de euro tariful de despăgubire şi 1.144 de lei onorariul executorului”, a declarat Elena Ursu, proprietara firmei de transport. 

Cu astfel de somaţii s-au trezit mai multe persoane. De exemplu, Mihai se plânge, pe un forum, că din cauză că a circulat fără a plăti taxa de drum în vara lui 2011 este acum în pericol de a fi executat silit. Asta deşi ar fi plătit amenda, nu şi tariful de despăgubire, în valoare de 28 de euro. Are, în plus, de achitat şi cheltuieli de executare de aproape 500 de lei. 

Avocaţii spun că CNADNR îi execută pe şoferi în mod abuziv. 

Aceste executări silite, în formă, ele ar fi legale, însă ele sunt de fapt abuzive. În ipoteza în care în 2012 s-a abrogat acest tarif de despăgubire, evident că în 2014 nu ai cum să pui în executare un astfel de tarif de despăgubire, pe care o lege mai favorabilă l-a desfiinţat. Constituţia României, în articolul 15, ne arată foarte clar că în cazul legii contravenţionale şi penale se va aplica întotdeuna legea mai favorabilă”, a spus avocatul Adrian Cuculis. 

Cine s-a trezit cu o astfel de somaţie trebuie să se mişte repede. În cinci zile trebuie contestat onorariul executorului iar, în 15 zile, întregul proces de executare în instanţă. 

CNADNR a încasat anul trecut din rovinietă aproape 261 de milioane de euro, cu 60 de milioane de euro mai mult decât cea colectată în 2012. Aproape 11 milioane de euro reprezintă suma strânsă din amenzile plătite de şoferii care au circulat pe şosele fără a achita taxa de drum.

UPDATE: POZIŢIA OFICIALĂ  a CNADNR

Compania de Drumuri susţine că legea din 2012 îi scuteşte de plata tarifului de despăgubire doar pe şoferii care aveau în momentul promulgării legii procese pe rol cu CNADNR, ceilalţi fiind obligaţi la plată.

"Conform dispozițiilor sus invocate, legiutorul a statuat în mod evident faptul că „tarifele de despăgubire prevăzute de OG nr. 15/2002 (....) aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează”. Prin urmare, nu au fost anulate tarifele de despăgubire cuprinse în procesele – verbale ce nu au fost contestate și care au devenit titluri executorii", se arată într-un răspuns trimis de către Compania de Drumuri redacţiei Digi24.

"Până în prezent s-au depus diligențele necesare în vederea recuperării creanțelor doar pentru un număr de 184.444 de procese – verbale. Mai mult decât atât, această acțiune de recuperare a creanțelor are la bază și o măsură a Curții de Conturi care a dispus într-un raport din anul 2013 în acest sens. Faptul ca în prezent se derulează procedura de recuperare a creanțelor născute în cursul anului 2011, se datorează numărului extrem de mare de procese – verbale de contravenție emise pentru circulația fără rovinieta valabilă, încadrându-se în termenul legal de prescripție de 3 ani.", adaugă CNADNR.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri