Sari la conținut

CNADNR, spartă în două

Vor fi doua entități, una destinată investiţiilor, iar alta specializată pe lucrări de reparaţii şi mentenanţă. Era vehiculată de mai mult timp spargerea, chiar ieri am prezentat o declarație a premierul Dacian Cioloș pe acest subiect, dar în trecut se vorbea de o spargere pe autostrăzi pe de o parte, și drumuri naționale pe de altă parte.

Acum criteriul pare a fi investiția în proiecte noi. Dacă se vor sparge, atunci vor fi bugete separate. Însă se ridică aceiași problemă subliniată în trecut. Noile entități vor trebui avizate de Comisia Europeană pentru a putea administra fonduri europene. Și sunt proceduri complicate, birocratice. Există riscul de a bloca finanțarea unor proiecte.