Sari la conținut

Comisia Europeană a aprobat amânarea termenului de încheiere a lucrărilor la metroul Drumul Taberei - Eroilor

 

Proiectul trebuia însă finanțat integral din fondurile alocate de EU pentru perioada 2007-2013. Întârzierile masive întâlnite în lucrări, în bună măsură cauzate și de blocarea finanțărilor necesare timp de doi ani în perioada 2012-2013, au obligat la împingerea termenului de încheiere a lucrărilor dincolo de 2016.

Ca urmare a deciziei Comisiei Europene, prima fază a proiectului, finanţată din perioada de programare 2007-2013, are o valoare eligibilă de circa 200 de milioane de euro, din care 170 de milioane de euro reprezintă cofinanţarea din partea Uniunii Europene, prin Fondul european de dezvoltare regională.

Valoarea totală a proiectului este de peste 480 de milioane de euro, astfel că lucrările realizate de la începutul acestui an pot fi finanţate din actualul buget european.

Linia 5 de metrou va avea o lungime totală de 6,7 km, zece staţii şi un depou situat la staţia Valea Ialomiţei.

Comunicatul Comisiei Europene menţionează că data estimată pentru finalizarea proiectului este 31 decembrie 2017, deşi fostul ministru al Transporturilor, Dan Costescu, a afirmat la bilanţul făcut la plecarea din funcţie, săptămâna trecută, că magistrala 5 va fi finalizată la jumătatea anului viitor. Termenul inițial era al doilea semestru al acestui an.

Potrivit Ministerului Transporturilor, stadiul fizic actual al lucrărilor de pe magistrala 5 de metrou este de 85% în ceea ce priveşte structura şi de 10% în cazul finisajelor şi instalaţiilor.