Sari la conținut

„Comoară” greu de păstrat

Regia Autonomă de Activităţi Nucleare a ajuns în insolvenţă după ce statul român a comandat apă grea, o substanţă extrem de scumpă şi apoi nu a mai avut la ce s-o folosească. Apa era destinată reactoarelor 3 si 4 de la Cernavodă, dar construcţia acestora este incertă, din cauza lipsei de finanţare.

Producția de apă grea pentru reactoarele 3 și 4 a început în 2006, producția de combustibil nuclear a început în același timp. Este problema guvernelor care nu au acordat atenție că termenele să se întâlnească undeva, construcția efectivă cu combustibilul și apa grea”, explică Ion Sârbulescu, administrator judiciar.

Este un bun naţional, o valoare imensă, peste un miliard de euro depozitaţi, care trebuie gestionată până la momentul utilizării”, spune Ervin Watzlawek, directorul Combinatului de Apă Grea.

Acest lucru costă 750 de mii de euro pe lună şi e asigurat de ultimii 150 de angajaţi ai combinatului de la Drobeta-Turnu Severin. Aceştia au fost păstraţi tocmai pentru manevrarea echipamentelor speciale, care trebuie să asigure o temperatură constantă pentru apa grea.

În anii '90, la combinat lucrau peste 2.500 de oameni. Cea mai mare etapă de disponibilizări a avut loc în urmă cu două luni, când 900 de angajaţi au fost concediaţi.