BCR a vândut pe doi euro credite de 16 milioane euro

Data publicării:
cladire bcr

Banca Comercială Română ar fi recunoscut că ANAF i-a impus obligaţii fiscale suplimentare.

Creditele neperformante de 16,5 milioane de euro ale companiilor "Cemacon" şi "Ambient", cedate de BCR pe 2 euro, se numără printre problemele identificate de ANAF, în urma controlului efectuat la bancă, în perioada 3 mai 2016 - 9 iunie 2017, încheiat cu un impozit suplimentar de peste 100 de milioane de lei impus instituţiei financiare, conform unor surse din piaţă, informează Bursa.ro.

În urmă cu o lună ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa acuza faptul că unele bănci vând credite neperformante pe nimic pentru a evita plata taxelor către stat.

”Cea mai mare pondere a acestor pierderi generate la nivelul acestor bănci este din cauza transferului de NPL (credite neperformante - n.red.). S-a realizat un proces de vânzare a NPL masiv în ultimii ani. În condiţiile în care vinzi un credit de 100 de milioane cu 5 milioane, indiscutabil că ai o pierdere consistentă. Ai un profit, această pierdere vine şi stinge integral acest profit, şi statului nu mai ai de ce să-i mai plăteşti bani”, spunea în august Mişa, potrivit News.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri