Sari la conținut

Consultant: În trei ani vin americanii în imobiliare

Fondurile imobiliare americane vor veni în România când vom avea portofolii de un miliard de euro, iar asta se va întâmpla în următorii trei ani, spune un consultant imobiliar. Va aduce intrarea fondurilor americane pe piață bule speculative?

România este din ce în ce mai atractivă pentru dezvoltatorii imobi­li­ari, iar pe lângă Bucureşti, Cluj şi Timi­şoara, oraşul Iaşi vine din urmă, a spus la ZF Live  Lori Collin, consultant imo­biliar care a lucrat anterior în cadrul com­paniei de consultanţă imobiliară Jones LangLa Salle, dar şi în cadrul NEPI, cel mai mare dezvoltator din real estate-ul local cu un por­to­foliu ce se apropie de 2 miliarde euro

„În câţiva ani văd Bucureştiul mai înalt, cu mai multe clădiri de clasa A, construite arhitectural, corect. Noi ne-am maturizat, nu mai construim haotic, ci construim clădiri verzi. O clădire fă­cută bine din punctul de vedere al cali­­­tăţii şi al longevităţii trebuie să arate la fel de bine şi în prima zi, şi peste 15 ani.”

Lori Collin a adus în discuţie marii investitori care se apropie de România, dezvoltând în fiecare an clădiri de birouri pentru numeroasele multina­ţio­nale care îşi stabilesc sedii în Bucureşti, Cluj, Timişoara şi Iaşi. „Fondurile americane nu intră pe piaţă pentru 100 de milioane de euro. Când vor avea loc tran­zacţii foarte mari de fuziuni sau achi­ziţii pe piaţă, atunci le vom atrage atenţia. Când vom avea portofolii de 1 mi­li­ard de euro, vor veni fondurile americane, iar asta se va întâmpla în urmă­torii trei ani.”

Datele din piaţă arată că în România sunt doar doi dezvol­tatori imobiliari cu portofolii de cel puţin un miliard de euro: NEPI şi Globalworth (Ioannis Papalekas). Lori Collin a lucrat cinci ani în cadrul NEPI.