Contract uriaş pentru uzina Roman din Braşov

Data publicării:
camioane roman

Contract de 12 milioane de euro din Taiwan pentru fabrica de camioane din Braşov. Uzina Roman, aflată în insolvenţă de câţiva ani, a încheiat, recent, un contract cu o companie pentru livrarea a aproape 100 de maşini de mare tonaj. Chiar dacă uzina mai are doar 300 de muncitori, faţă de 26.000 la începutul anilor 90, are şanse mari să îşi revină, mai ales că a început să producă pentru Armata Română și este în tratative şi cu cea din Pakistan.

Din comanda totală de 94 de camioane pentru Taiwan au fost construite şi sunt gata de livrare numai două. Abia după încasarea avansului, muncitorii vor onora întreg contractul. Valoarea totală a tranzacţiei este de 12 milioane de euro, dar va mai dura până când banii vor ajunge în conturile companiei aflate în insolvenţă. Reprezentanţii Roman Braşov speră că soarta uzinei se va schimba în bine.

Carol Rugacs, director de producţie, administrator special Roman SA: „Lucrurile încep să meargă, mai trebuie rezolvate o serie de probleme în legislaţie că există nişte probleme”.

Muncitorii care au mai rămas în fabrică sunt bucuroşi că au de lucru, mai ales că uzina are un contract şi cu armata română şi este în tratative cu cea din Pakistan.

Dumitru Croitoru, angajat: „Acum merg banii altfel, salariile plătite la timp, deci contează şi chestia asta”.

Marian Aldea, angajat: „A fost o perioadă foarte grea, dar acum au început să mişte lucrurile. Cam de un an de zile”.

Georgel Florea, muncitor: „Suntem mulţumiţi şi cu salariile, vrem să fim şi mai mulţumiţi şi cu locul de muncă, să fie asigurat”.

Roman Braşov a câştigat recent o licitaţie cu Ministerul Apărării Naţionale pentru fabricarea a 23 de camioane militare. Valoarea acestora se ridică la două milioane de lei. Înainte de '89, 33.000 de autocamione ieşeau în fiecare an de pe porţile fabricii. În 2004, uzina a fost privatizată şi mii de oameni au fost daţi afară. Dacă va fi perfectat şi contractul cu armata din Pakistan, administratorul special al uzinei nu exclude varianta de a se face noi angajări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri