Renault aduce din Maroc un nou şef al Uzinei Vehicule Dacia

Data publicării:
DACia icon

Cornel Olendraru, actualul şef al uzinei, a fost avansat şef peste toată regiunea în cadrul Renault.

Christophe Dridi _ Dacia

Foto: Dridi, noul șef al Vehicule Dacia vine de la uzina grupului din Maroc

Grupul Renault l-a numit la conducerea Uzinei Vehicule Dacia, care asamblează modelele din gama Dacia la Mioveni, pe francezul Christophe Dridi (47 ani) începând cu 1 octombrie, în locul lui Cornel Olendraru, a anunţat vineri constructorul auto, potrivit unui comunicat de presă al Dacia, informează News.ro.

Dridi are o experienţă de 23 de ani în cadrul Grupului Renault şi la Nissan şi va fi responsabil de producţia modelelor din gama Dacia, la care lucrează 7.200 de salariaţi.

Olendraru va prelua postul de director industrial pentru regiunea Eurasia, responsabil de performanţa industrială şi logistică a Grupului Renault în România, Turcia şi Rusia.

Pentru Renault, cea mai mare provocare este piaţa din Rusia, care în prezent este în scădere, dar care are un potenţial uriaş, în timp ce în România şi Turcia, operaţiunile Grupului Renault sunt considerate consolidate şi performante.

Christophe Dridi lucrează din 2009 ca director de producţie al uzinei din Casablanca şi, ulterior, la uzina din Tanger a grupului Renault.

Actualul şef al uzinei, Cornel Olendraru, ocupă poziţia de director din 2013, după ce a condus departamentul de fabricaţie din cadrul uzinei începând din 2010.  

Situată pe platforma industrială de la Mioveni, Uzina Vehicule Dacia asigură producţia gamelor Logan, Logan MCV, Sandero, Sandero Stepway şi Duster, dar şi a modelului Renault Symbol.

Capacitatea maximă de producţie a uzinei este de 350.000 de unităţi pe an. În mai puţin de un minut, o maşină iese pe banda de montaj a uzinei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri