Stefanel își aduce producția din China în România

Data publicării:
stefanel

Două fonduri de investiții vor prelua controlul asupra grupului italian de modă Stefanel, care se confruntă cu probleme financiare, și intenționează să relanseze brandul pentru a-l vinde peste cinci ani.

stefanel

Noii proprietari ar putea muta producția Stefanel din China în Italia, România și Turcia, au afirmat surse apropiate situației, pentru Reuters. Stefanel a inaugurat primul magazin din România în 1991, fiind un deschizător de drumuri pentru retailerii străini din industria modei de pe piața locală, potrivit Profit.ro.

La finele anului trecut, Stefanel avea 12 magazine în România. Grupul italian, poziționat pe segmentul premium, a acumulat datorii de circa 170 de milioane de euro în ultimii zece ani, pe fondul competiției dure din partea unor retaileri mai accesibili, ca H&M sau Zara. La finele lunii martie, Stefanel a ajuns la un acord cu fondurile Oxy Capital și Attestor Capital privind vânzarea unei participații de 75% la compania italiană. Noii proprietari vor schimba modelul de afaceri, urmând ca brandul să se orienteze spre clientele cu vârste între 35 și 50 de ani - în detrimentul clienților mai tineri - și să se poziționeze, din punct de vedere al prețurilor, puțin peste mărci ca Benetton și Zara. “Una dintre problemele Stefanel a fost țintirea unui segment poziționat prea sus, îndreptându-se spre lux, fără ca acest locru să se reflecte și în calitatea oferită, ceea ce a dus la pierderea unor clienți”, a afirmat o sursă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri