Companiile energetice de stat, valoare mică pe bursă

Data publicării:
energie curent turnuri - GettyImages - 13 sept 15

Compania care administrează centrala nucleară de la Cernavodă are clădiri, terenuri şi echipamente a căror valoare contabilă este de nouă miliarde de lei. Cotaţia acţiunilor Nuclearelectrica la bursă arată însă că aceasta valorează mai puţin de un sfert. Transelectrica este şi ea evaluată la Bursă la jumătate faţă de activele de patru miliarde de lei pe care le are. O situaţie similară găsim şi la Electrica.

Vorbind strict de companiile energetice, ele sunt afectate în ultima perioadă de scăderea preţurilor produselor finale, inclusiv energia electrică, dar şi managementul statului e considerat un element care aduce suplimentar un discount”, spune Adrian Simionescu, directorul unei firme de brokeraj.

Şi asta tocmai pentru că statul se implică prea mult în conducerea acestor companii, spun brokerii.

Tocmai pentru a se evita imixtiunile în activitatea marilor companii de stat, bugetele celor listate la bursă ar putea să nu mai treacă prin etapa aprobării în Guvern. Este prevederea unui proiect de lege iniţiat recent de Ministerul Energiei. Astfel, vor putea fi evitate situaţii precum cea de la Electrica, unde membrii Consiliului de Administraţie acuză statul că vrea să numească directori pe criterii politice. Acuzaţia a fost respinsă de autorităţi, dar conflictul nu este văzut cu ochi buni de oamenii de afaceri.

Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri spune că „anumite instituții de stat nu vor să cedeze puterea, nu vor să-şi asume riscuri, sigur, ei vor spune - da, dar noi suntem traşi la răspundere în privinţa acelei instituţii -, nu înseamnă că ei, dintr-un minister, trebuie să conducă acea instituţie, numind pe cine vor ei.”

În ultimul an, singura companie ale cărei acţiuni au crescut cu 15% este Transgaz. Este totodată compania cu cea mai mică diferenţă între activele de 4,4 miliarde de lei şi valoarea de piaţă de trei miliarde de lei. În America, în cazul celei mai mari companii de energie listate la bursă - Exxon Mobil, valoarea sa de piaţă este de aproape două ori mare faţă de activele deţinute.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri