Sari la conținut

Asiguratori amendați pentru că nu au oferit RCA pe o lună

Autoritatea de Supraveghere Financiară a amendat cu câte 10.000 de lei două importante companii de asigurări.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat joi că a sancţionat, în urma unor controale inopinate, companiile de asigurări Groupama şi Uniqa cu amenzi de câte 10.000 lei şi a acordat câte un avertisment scris directorului general al societăţii Groupama şi preşedintelui Uniqua Asigurări, potrivit News.ro.

“În urma verificărilor, a fost decisă sancţionarea societăţilor Groupama şi Uniqa Asigurări cu amendă în cuantum de 10.000 de lei fiecare, precum şi sancţionarea cu avertisment scris a Directorului General al societăţii Groupama şi a Preşedintelui Directoratului societăţii Uniqua Asigurări. În sarcina celor două societăţi a fost instituită obligaţia remedierii neregulilor constatate”, se arată în comunicatul remis după şedinţei de joi a consiliul ASF, care a a aprobat mai multe măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private.

ASF a sancţionat cu retragerea autorizaţiei de funcţionare şi radiere din Registrul brokerilor a şase brokeri de asigurare.

ASF a demarat la jumătate lunii iunie controale în regim de urgenţă la companiile Asirom, Generali, Groupama şi Uniqa, după ce în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora nu toate societăţile de asigurare oferă cotaţii pentru poliţele RCA pe durata de o lună, a anunţat luni ASF.

La scurt timp după anunţarea controalelor, compania de asigurări Groupama Asigurări, deţinută de grupul francez Groupama, a anunţat că oferta firmei includea poliţe de asigurare RCA pe durată subanuală, de la o lună la 12 luni, iar începând cu sfârşitul anului trecut compania a emise 1.193 de poliţe pe alte perioade decât de 6 sau 12 luni, dintre care 452 de o lună.

Anunţul companiei a venit după ce în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora nu toate societăţile de asigurare oferă cotaţii pentru poliţele RCA pe durata de o lună.

Piaţa RCA a fost zguduită de scandaluri după declanşarea falimentului în cazul Astra şi Carpatica.

În prezent, pe această piaţă activează nouă jucători: Euroins, City Insurance, Allianz-Ţiriac, Generali, Asirom, Omniasig, Groupama, Uniqa şi Grawe.

Primele cinci firme de asigurare din România deţineau, la finalul anului trecut, 63,7% din piaţă, compania Allianz-Ţiriac încheind anul ca lider, în timp ce primii cinci jucători din piaţa RCA deţineau o cotă de 74,1%, Euroins având cea mai mare cotă de piaţă, potrivit datelor ASF.

Alte două companii, Euro Insurance DAC şi DallBogg, au primit avizul ASF pentru a vinde asigurări pe piaţă, pe baza paşaportului european.

Volumul total al primelor brute subscrise pe segmentul asigurărilor de răspundere civilă auto RCA a atins anul trecut un total de 4,03 miliarde lei (897 milioane euro), cu 29% mai mult decât în anul anterior, în contextul creşterii primei medii.