Sari la conținut

Magazine Auchan în benzinăriile Petrom

Comerciantul va deschide 15 magazine în benzinăriile Petrom în acest an.

796px-Auchan_Hypermarket_in_Constanta,_Romania

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din Europa de Sud-Est, și Auchan Retail România, subsidiara din România a Auchan Retail, al 11-lea comerciant alimentar din lume, au semnat contractul de parteneriat pentru deschiderea de magazine de proximitate în Stațiile Petrom, se arată într-un comunicat al celor două companii, potrivit Economica.net.

Magazinele vor funcționa sub marca MyAuchan. Cunoscut în România pentru hipermarketurile Auchan, este pentru prima dată când Auchan deschide în țară magazine sub acest format.

Magazinele MyAuchan din Stațiile Petrom vor avea o ofertă variată, incluzând mărcile proprii Auchan. In funcție de suprafața stației, pe rafturi se vor găsi până la 4.500 de produse dintr-o gamă variată: produse alimentare, inclusiv carne proaspătă, fructe și legume, dar și cosmetice, produse pentru bebeluși și accesorii auto, se mai arată în comunicat.