Vom avea bilete comune pe metrou și RATB

Data actualizării: Data publicării:
card_ratb_plimbare_ro_16382000

Proiectul care va face acest lucru posibil are ca termen de finalizare finele acestui an, spune șeful regiei de metrou, Marin Aldea.

card_ratb_plimbare_ro_16382000

Regia de transport cu metroul Metrorex a reluat discuțiile cu RATB privind posibilitatea introducerii unei legitimații comune de transport pe cele două mijloace de transport, potrivit directorului general Marin Aldea care a acordat un interviu Agerpres.

”În primă fază, ne gândim la reluarea colaborării cu RATB. Au fost deja create două comisii — o comisie tehnică și o comisie comercială. Au avut loc câteva întâlniri în care s-au discutat aspecte de natură tehnică privind posibilitatea eliberării titlurilor de călătorie, atât de către Metrorex, cât și de către RATB”, spune Aldea.

Introducerea sistemului presupune depășirea unor dificultăți. Acestea privesc modalitatea de acces în stațiile de metrou (actualele cartele nu sunt acceptate de aparatele RATB) sau chiar prețul unei călătorii, ținând cont de faptul că în prezent legitimația RATB este mult mai ieftină decât cea de metrou.

”Această colaborare va fi implementată odată cu finalizarea noului sistem de control acces, deci este un proiect pe care noi îl avem în implementare, modernizarea sistemului de control acces, în sensul înlocuirii complete a validatoarelor, a acestui tip de acces în metrou, în 41 de stații”, spune Aldea. Proiectul are ca termen de finalizare anul acesta și se lucrează la el, adaugă acesta.

Proiectul este finanțat din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014 — 2020 și are o valoare de 143 de milioane de lei, fără TVA.

În prezent este realizată o stație pilot, la Republica. ”Se fac teste. Sunt 5 etape în acest proiect. Vreau să știți că e foarte important faptul că la stațiile care au un singur acces vom lua măsura închiderii lor pe perioada implementării acestui proiect, aproximativ o săptămână. Astfel că în stații precum 'Apărătorii Patriei', care are un singur acces, din motive de securitate și siguranța călătorilor transportați vom lua măsura închiderii pe o perioadă de maximum o săptămână ca să lucrăm la înlocuirea sistemului de control-acces. Este bine să se știe de la început. Noi o să mediatizăm, o să explicăm călătorilor că nu există altă soluție și vom face tot posibilul ca această perioadă să fie cât mai scurtă”, spune el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri