Sari la conținut

Controalele Fiscului au crescut vânzările de case de marcat

Ieftin şi bun a fost principalul criteriul după care s-au ghidat patronii ieşiţi la cumpărat case de marcat.

Violeta Tucaliuc, administrator societate vânzare case de marcat: Chiar începând cu 1 martie, s-a văzut o creștere clară și evidentă a numărului de clienți care ne-a vizitat și a volumului de vânzări, atât la aparate, cât și la consumabile. Estimativ, de trei, patru ori a crescut volumul de vânzări în luna martie, față de lunile anterioare.

Şi cei care aveau deja case de marcat au venit la firmele de specialitate, să verifice dacă aparatele lor funcţionează.

S-a aprobat noua lege să fim obligați să dăm bon fiscal. Oricum dădeam, dar acum o să fim mai controlați, mă gândesc”, spune o doamnă care a venit să cumpere o casă de marcat.

În primele trei luni din 2015, numărul caselor de marcat utilizate în România a crescut cu aproape 25%. Mai exact, cu peste 5.000 de unităţi, de la aproximativ 22.000 de mii , la aproape 28.000 de mii.

Din 15 martie şi până acum, inspectorii Direcţiei Antifraudă a ANAF au făcut 1.200 de controale, în urma cărora au dat amenzi în valoare de peste 5 milioane de lei şi au închis 240 de localuri din toată ţara. Săptămâna viitoare, Guvernul ar putea schimba sancţiunile, astfel încât activitatea unei firme să fie suspendată doar pentru diferenţe de peste 300 de lei în gestiune. Autorităţile iau în calcul ca decizia să poată fi revocată în aceeaşi zi, dacă firma plăteşte o amendă de zece ori mai mare decât suma găsită în neregulă.