Credite scumpite de legea dării în plată

Data publicării:
CREDIT BANCA DOSAR HARTII AGERPRES-4

Clienţii care vor o locuinţă trebuie să vină cu cel puţin 35% din valoarea acesteia, dacă vor să ia un credit imobiliar. Bancherii au găsit şi motiv: spun că se tem că nu-şi vor mai recupera banii din împrumuturile date, în cazul în care românii vor putea să predea casa băncii şi astfel să scape de restul datoriei, aşa cum prevede legea dării în plată.

„Pentru ipotecar, condiţiile în banca noastră s-au schimbat un pic faţă de până acum. Practic dumneavoastră ori veniţi cu un avans de 35% din valoarea apartamentului, ori aduceţi o garanţie suplimentară”, a declarat angajata băncii.

Şeful băncii spune că a crescut valoarea avansului cerut clienţilor care vor credite ipotecare ca urmare a proiectului legii dării în plată.

Ar fi naiv să credem că, dacă implementăm principiul de dare în plată, asta nu ar avea un impact asupra politicii de creditare a băncilor şi sunt convins că celelalte bănci au dispus măsuri similare”, a precizat Steven van Groningen, președintele unei bănci.

Pentru mulţi, avansul de 35% cerut de bancă poate fi un prag greu de trecut. La un credit de 225.000 de lei, clientul băncii ar trebui să vină de acasă cu 79.000 de lei. Anul trecut, aceeaşi bancă cerea un avans de doar 15% la creditele ipotecare în lei.

Impactul ar fi puternic şi în piaţă. Programul Prima Casă ar putea dispărea, din cauza legii dării în plată, ameninţă bancherii. Unii dintre ei încă se mai gândesc dacă vor mai da sa nu credite garantate de stat.

„Despre creditul Prima Casă, v-aş propune să nu vă mai gândiţi: nu va mai exista din prima secundă şi nu va mai exista din cauză că nu va putea să fie executată garanţia statului”, a precizat directorul în cadrul BNR Eugen Rădulescu.

De curând, iniţiatorul legii dării în plată a modificat prevederile iniţiale. Noul text prevede că vor beneficia de lege doar cei care au luat credite pentru locuinţe sau terenuri, nu şi dezvoltatorii imobiliari sau cei care au făcut împrumuturi pentru firme. O altă modificare prevede că cei care au poprire pe venituri se pot adresa instanţei pentru ştergerea datoriei rămase.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri