Sari la conținut

Cum arată noile trenuri de la metrou

”Recepția finală a celor două trenuri a fost realizată cu succes, după parcurgerea unui set complet

de teste dinamice”, au spus joi reprezentanți ai producătorului spaniol într-un comnuicat de presă

Primul metrou a fost preluat de Metrorex înainte de termen, la data de 20 decembrie 2015, anterior termenului contractual semnat, respectiv 16 luni de la semnarea contractului în noiembrie 2014.

„După cum am anunțat, am accelerat calendarul de livrare a celor 8 trenuri pentru București. Recepția finală a celor două trenuri s-a efectuat în ultimele două săptămâni, astfel

încât ele vor intra în circulație din luna martie. CAF a mai livrat de la începutul anului alte patru garnituri, pentru care se efectuează teste dinamice în cadrul Metrorex”, spune Inaki Barrenechea, director CAD pentru România.

Fabricantul spaniol spune că trenurile dispun de ultimele tehnologii în domeniu, precum control și diagnosticare software a funcționarii echipamentelor, unitate HMI (Human Machine Interface) de ultimă generație pentru accesul mecanicului la comenzile și informațiile funcționale ale trenului, sistem avansat de informare a pasagerilor (luminos, acustic și prin mesaje predefinite), controlat în întregime prin soft, etc.

Primele 16 garnituri CAF au fost cumpărate în baza unui contract în valoare de 97 milioane de euro, semnat în 2011. În toamna anului 2014 Metrorex a suplimentat contractul cu încă 8 trenuri, valoarea adițională plătită fiind de 47 milioane euro.

Constructorul spaniol a câştigat și în 2014 o licitaţie Metrorex, pentru 51 de trenuri, destinate magistralei 5 Drumul Taberei – Pantelimon. Procedura a fost contestată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar Direcția Națională Anticorupție a început cercetări penale privind acordarea contractului către spanioli.