Sari la conținut

Cum se pot obține câștiguri din obiecte vechi

Gheorghe Gheorghiu colecţionează obiecte vechi încă din tinereţe. Periodic, vine la târgurile de antichităţi să vândă din lucrurile pe care le recondiționează.

„Această cupă de îngheţată, care avea şi un bol din cristal, gravat şi el, a aparţinut pictorului Nicolae Grigorescu. La vânzare este la preţ de criză, de 100 de lei”, spune colecţionarul.

Ion Gafton vinde poze vechi, vederi şi cărţi poştale. Cel mai mult se câştigă din monede, pentru că recondiţionarea e uşor de făcut. „La o monedă: poate fi un profit de 2-3-4 lei sau există monede care ajung şi la 50, 100 de lei, profitul”, spune Gafton.

Tablourile se vând cel mai greu, pentru că sunt mai scumpe şi pentru că, în general, clienţii se tem de falsuri.

„E foarte vechi, din '42, și nu știu cine e autorul, dar e un tablou foarte frumos”, spune Costică Corbu.

Colecţionari cu vechime ştiu însă cum să recunoască un obiect autentic. „Ne folosim de cataloage vechi, cunoaștem destul de bine materialul, cunoaștem semnăturile”, adaugă Gheorghiu.

Străinii se ţin departe de cumpărăturile scumpe şi preferă obiectele mici, ieftine, pe care le pot duce acasă ca suveniruri. „Căutăm mai mult obiecte din perioada lui Ceauşescu”, spune un turist din Austria.

Specialiştii atrag atenţia că, în spatele unui chilipir, se poate ascunde un fals sau chiar un obiect furat.