Curs BNR. Cel mai slab leu din ultimele trei luni

Data publicării:
curs 20valutar-33278

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,4737 lei, în creştere cu peste 2 bani faţă de nivelul precedent şi nivel maxim din 8 iulie, în special ca urmare a discuţiilor legate de conversia în lei a creditelor în franci elveţieni, spun analiştii.

BANI SCHIMB VALUTAR

Joi, BNR a afişat un curs de referinţă de 4,4737 lei/euro. Comparativ cu prima zi a săptămânii, când euro a fost cotat cu 4,4484 lei, moneda naţională a pierdut 1% din valoare în faţa euro, potrivit News.ro

Deprecierea leului din ultima zi a fost generată în primul rând de conjunctura internă, în special ieşirea unor investitori străini de pe plasamentele în titluri de stat româneşti.

Însă în piaţă au apărut şi îngrijorări legate de legea conversiei creditelor în franci elveţieni, o decizie fiind posibilă chiar săptămâna viitoare. 

Dolarul american, cotat indirect în piaţa românească prin raportare la paritatea euro/dolar, s-a apreciat cu 4 bani, de la 4,0012 lei la 4,0411 lei, nivel maxim din 27 iulie.

Dolarul SUA este moneda de referinţă pe plan internaţional pentru materii prime, inclusiv pentru petrol, iar importurile din Asia depind, de asemenea, de moneda americană.

Cursul francului elveţian a urcat cu peste 2 bani, la 4,1160 lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri