Datornic misterios. Oana Management, o firmă cu un singur angajat, în top 3 datornici la stat

Data publicării:
icon

Firma Oana Management, înfiinţată în 2006, este una dintre cele 81 înregistrate în comuna Poşta Câlnău din judeţul Buzău. Oferă consultanţă pentru afaceri şi management, iar până anul trecut nu a ieşit cu nimic în evidenţă.

Datele declarate la Fisc arătau profit şi cifre de afaceri mici. În 2014, cifra de afaceri a crescut însă de aproape două mii de ori, până spre 9 milioane de lei. Odată cu ea şi datoriile, care au ajuns la 1,8 miliarde de lei.

Adrian Benţa, consultant fiscal: „În general aceste firme sunt tranzacţionate către cetăţeni străini, de regulă moldoveni, arabi, sau din Serbia, scriptic, iar documentaţia este deţinută de un român care face nişte tranzacţii mai puţin justificabile din punct de vedere al legalităţii. Raportează scriptic nişte tranzacţii care în realitate nu au loc”.

În martie, Fiscul avea de încasat de la firma Oana Management 335 de milioane de lei, în mare parte din neplata Taxei pe Valoarea Adăugată. În ultimele trei luni datoriile au crescut şi mai mult, iar datele actuale plasează compania pe locul trei în clasamentul rău-platnicilor, după o firmă din grupul Rompetrol şi Electrocentrale Bucureşti.

Florin Jianu, fost ministru pentru IMM şi Mediu de afaceri: „Toată lumea care lucrează în mediul de afaceri onest şi normal se întreabă cum e posibil să se ajungă la astfel de cazuri. Fiecare întreprinzător ştie că firma lui se închide pentru un leu datorat statului. Aceste lucruri ridica semne de întrebare”.

Alt semn de întrebare este cum va recupera statul datoria de 416 milioane de lei plus penalizări. Firma nici nu există la adresa unde este înregistrată.

Reporter Digi24: Are sediul aici pe la dvs. pe stradă.

Localnic: N-am auzit... Oana?

Localnic: Nu am auzit, nu, nu am ce să vă spun.

Localnic: Nici nu am auzit denumirea asta până acum.

Iar telefoanele declarate oficial către autorităţi nu sunt alocate.

- Ne pare rău! Numărul format nu este alocat!

Statul are de recuperat de la primele trei firme private aflate în topul datornicilor la buget aproape un miliard şi jumătate de lei.

Evoluţia afacerilor Oana Management

2013

Cifra de afaceri: 4.556 lei

Pierdere: 15.365 lei

2012

Cifra de afaceri: 59.228 lei

Profit: 17.143 lei

2011

Cifra de afaceri: 50.116 lei

Profit: 7.205 lei

2010

Cifra de afaceri: 47.743 lei

Profit: 13.910 lei

sursa: Ministerul Finanţelor

Evoluţia afacerilor Oana Management

2014

Datorii: 1.840.750.367 lei

Cifra de afaceri: 8.975.242 lei

Pierdere: 17.299.984 lei

2013

Datorii: 11.145 lei

Cifra de afaceri: 4.556 lei

Pierdere: 15.365 lei

sursa: Ministerul Finanţelor

Oana Management, în topul datornicilor

martie 2015: 335.754.957 lei, din care TVA: 285.379.164 lei

iulie 2015: 416.823.958 lei, din care TVA: 366.447.986 lei

sursa: ANAF

Citiți și TOPUL marilor datornici la stat. O firmă din grupul Rompetrol şi cinci companii de stat pe lista restanţierilor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...