Sari la conținut

Design schimbat pentru bancnote și monede

Foto: Agerpres

Decizia va fi luată după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se modifică Stema României şi se adaugă pe capul acvilei o coroană. Decizia schimbării poate fi luată până în 2018, potrivit purtătorului de cuvânt al BNR, Dan Suciu, informează Economica.net.

Schimbarea banilor se va face treptat, prin retragerea naturală a bancnotelor şi monedelor din circulaţie pe măsura deteriorării lor. Emisiunea de monedă va fi făcută fără costuri suplimentare, fiind necesară doar modificarea matriţei.

"Se va face o mică schimbare de matriţă, atât pentru bancnote, cât şi pentru monede, modificare care să includă coroana de pe capul acvilei din cadrul stemei. Acestea vor fi probabil singurele costuri legate de schimbarea banilor, de câteva sute de lei", a declarat purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu. Decizia de schimbare a banilor trebuie luată în Consiliul de Administraţie al BNR, iar banca centrală are timp să ia şi să anunţe această decizie până în 2018.

"Momentul în care se va lua decizia va fi anunţat public, toate băncile, marile reţele comerciale şi toţi actorii implicaţi vor fi anunţaţi din timp pentru a putea recunoaşte şi accepta noile bancnote şi monede", a precizat Suciu. El subliniază că banii care vor avea stema cu acvila cu coroană vor circula în paralel cu banii vechi, deoarece procedura de înlocuire va fi una de retragere naturală a banilor pentru a nu genera costuri foarte mari cu emiterea de monedă nouă. Practic, banii uzaţi se scot periodic din circulaţie şi sunt înlocuiţi cu noii bani cu stema schimbată. Probabil băncile şi retailerii vor trebui să facă reglaje ale aparatelor folosite pentru ca noii bani să fie la rândul lor validaţi.

Ultima schimbare de bancnotă a fost realizată în 2008. Pe lentila bancnotei de 10 lei a apărut un semn grafic suplimentar pentru un plus de siguranţă. În cazul acestei bancnote, decizia a fost luată în 2005, implementată prima dată în 2008, iar la ora actuală încă există bancnote de 10 lei vechi care circulă în paralel cu hârtia de 10 lei cu elementul grafic suplimentar. Deci este vorba de un proces de durată de înlocuire a banilor vechi cu cei noi.