Sari la conținut

Drumul spre mare, mai ieftin și mai confortabil cu trenul privat

Două ore și zece minute - atât face trenul privat între București şi Constanţa, după ce parcurge distanța de la Craiova la București în trei ore și șase minute

În total, cu opriri, trenul privat parcurge cei 450 de kilometri între Craiova şi Constanţa în doar cinci ore şi 36 de minute.  

Primii călători sunt încântaţi, chiar dacă ora de plecare e în zorii zilei, la 5 şi 30 de minute.

Mi se pare ceva în plus față de ce era până acum, de ce oferă CFR-ul. Ne bucurăm că avem posibilitatea să călătorim civilizat și sper să fie și mai bine pe viitor”, spune un călător.

O călătorie din București către Constanța costă 40 de lei, mai puţin decât cu orice alt tren de la CFR. Dacă ar fi să mergeţi cu o garnitură obişnuită, preţul creşte. La clasa I scoateţi din buzunar 92 de lei, iar la clasa II 62 de lei. Călătorii beneficiază de spaţii deschise, climatizare, dar şi de conexiune la internet.

„Dacă și CFR ar lua exemplul companiei care operează trenul ăsta, ar fi in regulă”, spune un alt pasager.

„Reprezintă în acest moment cel mai modern tren, mijloc feroviar din România. (...) Trenul e dotat cu suspensie pe bază de perne de aer, un sistem de tracțiune foarte silențios, sistem de climatizare”, explică inginerul Cristian Prundaru.

„Mi se pare revoluționar și am ales să merg cu acest tren ca să văd ce facilități îmi poate oferi față de clasicul interregio cu care m-am obișnuit și știu că se poate mai bine de atât”, spune un turist.

Trenul a fost construit la Craiova printr-un proiect cu finanţare europeană.