Sari la conținut
News Alert

Bonusuri uriașe pentru șefii a două companii de stat

Bonusuri uriaşe pentru şefii a două mari companii de stat din energie: Transgaz şi Romgaz. Primul, Petru Văduva, care între timp a demisionat de la conducerea Transgaz, a încasat o primă de peste 1,3 milioane de lei pentru rezultatele financiare bune pe anul 2016.

Asemenea recompense sunt, de altfel, obişnuite la transportatorul naţional de gaze. Anul trecut, fostul director general a primit un bonus de 1,5 milioane de lei.

Profitabilă s-a dovedit a fi funcţia şi pentru Virgil Metea, şeful Romgaz.

Acesta şi-a acordat aproape 800.000 de lei din profitul obţinut anul trecut, după ce, cu un an înainte, încasase 650.000 de lei.

Beneficiile sunt stipulate în contractele de mandat ale managerilor privaţi.

Executivul a avertizat încă de anul trecut că în contractele managerilor nu sunt prevăzute şi penalităţi în cazul nerespectării criteriilor de performanţă.